Paszkany e convins: “Câştigăm titlul cu Andone!”

Paszkany e convins: “Câştigăm titlul cu Andone!”
Finanţatorul CFR Cluj, Arpad Paszkany, e sigur că formaţia sa va câştiga al treilea titlu din istoria clubului odată cu înregimentarea tehnicianului Ioan Andone. “Avem cel mai bun lot. Ne vom califica în grupele Ligii Campionilor!”, a declarat acesta ieri, la prezentarea oficială a “Fălcosului”.

Înfrângerea severă împotriva Rapidului, 0-5, l-a costat postul pe Jorge Costa, iar oficialii din Gruia s-au oprit asupra omului de numele căruia se leagă primul trofeu din istoria clubului. Finanţatorul Arpad Paszkany este convins că al doilea descălecat al lui Andone la CFR va coincide cu un nou titlu în vitrina clubului şi, implicit, cu participarea în grupele Ligii Campionilor. "Am zis că singurul antrenor cu care am rămas într-o relaţie de prietenie este Andone şi-am mai zis că va veni momentul să mai antreneze CFR-ul, iar acest moment a venit acum. Sunt convins că împreună putem câştiga titlul şi să ne calificăm în grupele Ligii Campionilor. Am convingerea că avem cel mai bun lot, dar simţeam că lipseşte un lucru esenţial, spiritul acela de luptă, să simt că tremură muşchii pe jucători din cauza dorinţei de victorie. Odată cu venirea lui Andone, sunt convins că acest spirit va fi din nou prezent. Ando va încerca să scoată maximum din potenţialul echipei, aşa cum arată ea în momentul de faţă", a declarat Paszkany.

El a recunoscut că nu a discutat cu fotbaliştii săi după înfrângerea cu Rapid, dar speră ca aceştia să treacă repede peste acel episod. "După 0-5 cu Rapid nu am vorbit nimic cu jucătorii, nici nu ştiu ce explicaţii mi-ar fi dat. Un lucru este să pierzi cu capul sus, bărbăteşte, dar când pierzi cu 5-0 este un rezultat istoric, în sensul negativ. Sper foarte mult să dăm uitării meciul cu Rapid şi începând de astăzi (ieri - n. red.) să uităm de acel meci", a încheiat finanţatorul. În schimb, preşedintele Iuliu Mureşan i-a mulţumit public portughezului Jorge Costa, cel care a lăsat CFR-ul pe primul loc în Liga I, cu un avans de 5 puncte faţă de principalele urmăritoare, Dinamo şi Steaua. "Am hotărât să facem o schimbare pentru că jocul nu mergea. Nu am avut altă variantă şi nu ştiu ce făceam dacă Andone nu accepta. Îi mulţumesc lui Costa pentru tot ceea ce a făcut aici, pentru că ne-a lăsat pe locul 1, la cinci puncte de locul secund. Sper să reuşim să nu pierdem această distanţă", a conchis Mureşan. Andone va redebuta pe banca CFR-ului vineri la Ploieşti, cu Petrolul. Întâlnirea va fi transmisă în direct de postul Digi Sport cu începere de la ora 20:30 şi va putea fi urmărită în format live-text pe site-ul ziuadecj.ro.

 

 

Comenteaza