”Papi”: ”Istoria și tradiția dau autenticitate Universității, iar noi trebuie să-i reînnodăm statutul revenind în liga 1”

”Papi”: ”Istoria și tradiția dau autenticitate Universității, iar noi trebuie să-i reînnodăm statutul revenind în liga 1”
Antrenorul Universității Cluj, Marius Popescu (47 ani), a vorbit, luni, la ZIUAlive, despre parcursul ”Șepcilor roșii” din acest sezon și obiectivele echipei pe termen lung.

"Alb-negrii" sunt lideri detașați în Liga a IV-a, cu 55 puncte, la 8 puncte în fața locului secund, Olimpia Gherla, pe care o vor înfrunta sâmbătă, 15 aprilie, de la ora 15:00, la Gherla. 

"Un joc destul de intens, sper ca terenul să fie în condiții optime, dar pe vremea mea era o vorbă <<și adversarii joacă cu aceeași minge și pe același teren>>. Noi avem alte principii de a ne manifesta, dar trebuie să te adaptezi, e o competiție, atitudinea și determinarea trebuie să fie cel puțin la nivelul adversarului, pentru că atunci intervin valoarea individuală și talentul fiecărui jucător. Acum, noi suntem bine structurați: jucători talentați, de perspectivă, experimentați și unii chiar consacrați (Giurgiu, Păcurar, Goga, Abrudan, n. red.)", a spus el.

Tehnicianul "studenților" a vorbit apoi despre cel mai important obiectiv al echipei: revenirea în liga 1 până în 2019, an când Universitatea va serba 100 ani de la înființare. 

"Câștigând puncte, realizând un joc bun, avem perspectivă, iar perspectiva imediată este promovarea în liga a treia, după aceea să creăm un lot competitiv pentru acest eșalon și chiar să-l îmbunătățim pentru vara care urmează, pentru că a parcurge liga a treia spre liga a doua sigur nu va fi atât de ușor.

2019 va fi un an și un moment special, știm că tradiția și istoria dau autenticitate unui lucru și sper să continuăm și să reînnodăm statutul echipei, să participe în ligilie superioare, în liga 1, să ne bucurăm din tot sufletul de acest lucru alături de toți "U-iștii", a subliniat "Papi". ”U” Cluj a câștigat 18 meciuri în acest campionat și a scos doar o remiză.

Comenteaza