Un geniu al științei la doar 15 ani: Bogdan Bora inventează o stație care anticipează schimbările din mediu și colaborează cu MIT

Un geniu al științei la doar 15 ani: Bogdan Bora inventează o stație care anticipează schimbările din mediu și colaborează cu MIT

La 15 ani, un elev din Cluj-Napoca colaborează cu MIT și construiește tehnologii pentru mediu.

La doar 15 ani, Bogdan Bora, elev în clasa a IX-a la Colegiul Național „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca, impresionează lumea științifică printr-o invenție cu potențial major: o stație experimentală capabilă să analizeze fenomene atmosferice și câmpuri electromagnetice.

Un adevărat laborator în miniatură, construit din pasiune și curiozitate, dispozitivul permite monitorizarea și anticiparea schimbărilor din mediu – un pas important spre viitorul sustenabil al planetei, potrivit dailybusiness.ro

Mai mult decât atât, Bogdan nu este doar un inventator precoce, ci și un colaborator în proiecte de nivel internațional. Alături de o echipă de studenți de la Massachusetts Institute of Technology (MIT), lucrează la dezvoltarea unui mini-satelit destinat monitorizării radiațiilor cosmice. Proiectul are șanse reale să fie lansat în viitorul apropiat.

Premii internaționale și recunoaștere globală

Rezultatele sale extraordinare nu au trecut neobservate. În ultimii doi ani, Bogdan a participat la peste 20 de concursuri internaționale de știință și inventică, reprezentând România în competiții alături de studenți și cercetători din peste 80 de țări. Palmaresul său este impresionant: medalii de aur la iCAN (Canada), ISIF (Turcia), INTVENTCOR și ISSEER, Marele Premiu „Tânărul Cercetător” la Chișinău, dar și aurul la International Student Research and Innovation Fair din Indonezia.

În 2025, Bogdan a devenit cel mai tânăr finalist român la prestigiosul concurs International Science and Engineering Fair (ISEF), cel mai important eveniment științific dedicat liceenilor la nivel global. Proiectul său a fost apreciat de experți de la universități precum MIT, Yale și Imperial College London, o dovadă clară a calității și rigurozității cercetării sale.

Tânăr inovator, model pentru România

Recunoașterea națională nu a întârziat să apară. Bogdan a fost inclus în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, derulată de Fundația Dan Voiculescu, care promovează tineri cu potențial excepțional din domenii variate. De asemenea, a fost distins cu titlul „Young Inventor Award” la salonul de inventică E-NNOVATE din Polonia.

Cu toate aceste realizări, Bogdan rămâne un tânăr modest, cu o dorință sinceră de a împărtăși pasiunea pentru știință. Este membru activ al comunităților Magic Sciences și al Centrului de Excelență din Cluj, unde învață și experimentează împreună cu alți tineri pasionați. Participă regulat la evenimente educaționale precum Noaptea Cercetătorilor, unde explică concepte științifice complexe într-un limbaj accesibil publicului larg.

Viziune pentru viitor

Prin implicarea sa în programul de bugetare participativă Com’On Cluj, câteva dintre ideile sale au fost deja transformate în proiecte concrete, implementate în comunitatea locală – semn că viziunea lui nu se limitează la teorie, ci produce un impact real.

„Cred că viitorul României depinde de tineri curajoși, care transformă ideile în soluții și cercetarea în impact real. Vreau să contribui la dezvoltarea unei societăți bazate pe inovație, educație de calitate și colaborare internațională”, spune Bogdan, convins că generația sa poate schimba România în bine, notează sursa citată. 

Comenteaza