"Feroviarii" și norvegienii se întâlnesc în turul al treilea preliminar din Conference League.
Dacă echipa patronată de Nelu Varga se va califica în faza principală din UEFA Conference League, clubul ar putea încasa peste 4,5 milioane de euro. Până atunci trebuie să scoată o sumă serioasă de bani pentru deplasarea la Polul Nord.
Cu susținerea Superligii, jucătorul Universității Cluj a oferit deja primele mingi către juniorii din Academia vicecampioanei României.
Baschetbalistul din Serbia și-a încheiat aventura în alb și negru, iar după o scurtă experiență în Liban, a decis să rămână în Orientul Apropiat, la Hapoel Ierusalim.
Unul dintre elevii lui Cristiano Bergodi se numără printre remarcații rundei cu numărul 3 din sezonul regulat.
Radu Constantea a oferit detalii despre posibilitatea ca atacantul să se despartă de vicecampioana României în viitorul apropiat.
Cele două formații se duelează în cel de-al treilea tur preliminar al UEFA Conference League.
Titular în partida dintre Universitatea Cluj și FC Botoșani, mijlocașul l-a egalat pe Ionel Dănciulescu la numărul de meciuri jucate pe prima scenă a fotbalului românesc.
Alibek Aliev (29 de ani), atacantul central al Universității Cluj care a marcat revenirea echipei lui Bergodi în partida cu Botoșani, a fost transferat de abia o lună de la rivalii din Gruia, CFR Cluj.