Șumudică, după egalul CFR-ului în Gruia cu campioana României: ”E tragic. Toată lumea zice că vom fi depunctați...”

Șumudică, după egalul CFR-ului în Gruia cu campioana României: ”E tragic. Toată lumea zice că vom fi depunctați...”
| Foto: @Hepta, via libertatea.ro

CFR Cluj rezistat în fața campioanei României și a scos un egal cu Universitatea Craiova în etapa cu numărul 15 a sezonului regulat al Superligii.  

Aflată în insolvență și cu rezultate oscilante, care o plasează în afara locurilor de play-off, CFR Cluj e posibil să mai primească o lovitură, depunctarea. După 15 runde CFR Cluj s-a menținut cu greu aproape de jumătatea clasamentului, având 19 puncte din cele 5 victorii și 4 egaluri.  

După finalul partidei din Gruia de duminică, antrenorul Feroviarilor și-a felicitat jucătorii, dar deplânge situația în care munca acestora va fi anulată de proasta gestionare a finanțelor clubului. ”Ne-am ridicat la nivelul unei echipe foarte, foarte bune”, a declarat Șumudică la flash-interviu, citează digisport.ro. 

"Urmează trei zile libere pentru jucători. Merită trei zile libere! Trei zile, apoi avem 10-11 zile să pregătim meciul cu Galați care, v-am zis, pentru mine este ca o finală. Acel meci este extrem de important, fiindcă va trebui să facem puncte și să ne apropiem de locurile 7-9. Nu știu ce se va întâmpla... Toată lumea zice că vom fi depunctați și nu știu ce se va întâmpla. Orice punct contează, vom vedea ce se va întâmpla într-un final. E tragic, dar nu e problema mea, ci a clubului", a declarat Marius Șumudică 

După ce Tribunalul Cluj a admis cererea de intrare în insolvență a celor de la CFR Cluj, procesul și-a urmat cursul normal, iar recent a ajuns în faza de contestație a Tabelului Preliminar al Creditorilor. Au apărut apoi 43 de cereri de acest fel, iar printre cei nemulțumiți apar și nume imporante.

Unul dintre contestatari este Iuliu Mureșan, cel care are de recuperat 17.700 de euro, echivalentul a trei salarii. Mai mult, foștii antrenori Andrea Mandorlini si Antonio Folha, dar și Ricardo Cadu se numără printre cei nemulțumiți. Totodată, Neva Construct Invest, una dintre firmele lui Nelu Varga a contestat tabelul. Adrian Păun, Alin Fică, Renato Pantalon, Billel Omrani, Sergiu Buș, Octavian Vâlceanu, Ilja Masic, Christopher Braun, Alexandru Țîrlea, Francisco Barrios și Rareș Gal sunt actualii fotbaliști care contestă tabelul.

Administratorul judiciar al clubului din Gruia susține că e conștient de posibilitatea ca CFR Cluj să rămână fără o parte dintre punctele acumulate în actualul sezon. După apariția informațiilor conform cărora "feroviarii" ar urma să fie sancționați cu depunctarea din cauza problemelor financiare, Răzvan Zăvăleanu a reacționat. Administratorul judiciar a transmis încă din luna octombrie că există această posibilitate, dar se lucrează intens la remedierea problemei.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .