Nume mari la Winners Open. Ce jucătoare pot vedea clujenii la turneul WTA 250

Nume mari la Winners Open. Ce jucătoare pot vedea clujenii la turneul WTA 250

Programat între 1-8 august, debutul în calendarul WTA al turneului Winners Open se anunță o competiție de neuitat. Atât prin farmecul inestimabil al primei ediții, cât și prin calitatea jucătoarelor prezente pe tablou.

Cu un pic mai mult de două săptămâni înainte de startul meciurilor de pe tablou, aruncăm o privire pe lista de start. Uite ce poți vedea la Cluj: 

Românce de valoare

Sunt cinci reprezentante ale tenisului românesc pe tabloul Winners Open. Toate se simt excelent pe zgură și toate vor încerca să păstreze în România trofeul pus în joc. 

Patricia Țig este jucătoarea din România  cu cel mai bun clasament dintre cele înscrise. Patricia a avut un 2020 spectaculos, cu rezultate importante pe zgură, ea câștigând titlul de la Istanbul, performanță urmată apoi de un tur 3 la Roland-Garros. Patricia mai are o finală WTA jucată în România, la București, în 2019, și va căuta să facă un pas în plus la ediția inaugurală Winners Open. 

Irina Camelia Begu nu este nici ea străină de succesul pe pământ românesc. Primul ei trofeu important a venit în România, în 2011, când a câștigat un titlu ITF 100 la București. În 2017 a câștigat, tot în capitală, și un titlu WTA la simplu, performanță la care a adăugat și un titlu la dublu. Cu patru titluri WTA în cont, Irina Begu este mereu o forță pe zgură, indiferent de adversară, și se va număra printre favorite și la Winners Open. 

Ana Bogdan ne-a arătat anul acesta, la Roland-Garros, cât de bine poate să joace, în special pe zgură, printr-un meci pe care specialiștii l-au considerat printre cele mai frumoase jucate în turneele de Grand Slam feminine de anul acesta. Ana va căuta la Cluj primul ei titlu WTA al carierei. 

La fel va încerca și Irina Bara, care se simte mereu bine pe zgură și care a reușit anul trecut, pe această suprafață, să ajungă până în turul al treilea la Roland-Garros. Irina are în cont nouă titluri ITF pe zgură. 

Gabriela Ruse, cea care a primit primul wild card al Winners Open, a tăiat de pe listă acest obiectiv: ea tocmai ce a câștigat primul titlu al carierei pe zgura de la Hamburg, printr-o evoluție nemaipomenită. Gabriela va încerca acum să confirme această formă în fața fanilor din Cluj, și cu siguranță că va fi una dintre jucătoarele de văzut pe terenurile de la Winners Open. 

Jucătoare de mare experiență

Cu siguranță că lista de start este dominată de prezența multor jucătoare de valoare, cu multe trucuri în tolbă și cu multă experiență în circuit. Sunt jucătoare capabile oricând să bată pe oricine, jucătoare care pot face dintr-un meci, în particular un meci pe zgură, un eveniment pe care fanii să-l uite cu greu. 

Alături de românce, putem încadra aici nume precum Alizé Cornet, spectaculoasa jucătoare din Franța cu șase titluri la activ și cu prezențe în optimile de finală ale tuturor turneelor de Grand Slam. 

La 28 de ani, elvețianca Viktorija Golubic traversează cel mai fast sezon al carierei. Cu un bilanț de 42 de victorii și doar 13 înfrângeri, Golubic a jucat recent sferturi de finală la Wimbledon, cea mai bună performanță a carierei. Cu siguranță, cu o astfel de formă, Golubic va fi una dintre jucătoarele care vor emite pretenții la titlu. 

Polona Hercog este o jucătoare incredibil de valoroasă, cu un joc complet, capabilă să dea dureri de cap oricărei favorite. Slovena, pe care fanii români au urmărit-o în multe ocazii jucând împotriva Simonei Halep, are trei titluri în carieră, toate pe zgură. 

Iar Andrea Petkovic este de asemenea o jucătoare familiară fanilor români. Cu multe meciuri împotriva reprezentantelor României, Andrea este într-un moment foarte bun de formă, punctat de finala jucată recent la Hamburg (în fața Gabrielei Ruse), prima a ei după șase ani. 

Nu în ultimul rând, Martina Trevisan, al cărei traseu de la Roland-Garros 2020 a făcut-o cunoscută fanilor din întreaga lume. Martina a ajuns din calificări până în sferturile de finală ale turneului din capitala Franței.

Tinere de urmărit

Lista de participante oferă câte ceva pentru toate gusturile. Fanii clujeni și nu numai vor aprecia cu siguranță oportunitatea de a vedea la lucru în calificări sau pe tabloul principal jucătoare tinere și de mare talent, pe care le-am putea vedea curând pe marile scene ale tenisului mondial. 

Kaja Juvan, o slovenă de 20 de ani, este un astfel de nume. Kaja a reușit, sezonul acesta, să se califice în premieră în turul al treilea la un Grand Slam, performanță reușită întâi la Australian Open, și repetată apoi la Wimbledon. Ca orice fostă campioană de la Orange Bowl, Kaja are potențial să facă lucruri interesante în tenisul mare. Va fi Clujul un alt punct de plecare pentru ea? Cu siguranță, merită să o urmărim, și pe ea, și pe celelalte competitoare.

Turneul de tenis Winners Open va avea loc în 1-8 august, la Winners Sports Club, cu public. Abonamentele și biletele au fost puse în vânzare în 1 iulie și mai mult de jumătate au fost deja epuizate.

Comenteaza