Numai 13.000 de suporteri, până în prezent, la CFR – Bayern. De ce crezi că nu merg spectatorii la meci?

Numai 13.000 de suporteri, până în prezent, la CFR – Bayern. De ce crezi că nu merg spectatorii la meci?
Conducerea clubului de fotbal CFR Cluj a vândut până acum între 10-11.000 de bilete pentru meciul cu Bayern Munchen de săptămâna viitoare. Biletele vândute se adaugă la cele aproximativ 3.000 de pachete de bilete achiziţionate de suporterii echipei clujene în prealabil.
„Probabil nu vor fi toate biletele vândute, dar ne aşteptăm să mai vindem până la ora meciului, nu foarte multe, deoarece biletele ieftine au fost cumpărate primele. Acum se mai găsesc în vânzare bilete mai scumpe, care se vând mai greu”, a precizat Tudor Pop, purtătorul de cuvând al echipei CFR Cluj.

Meciul dintre CFR Cluj şi Bayern Munchen se va disputa miercurea viitoare de la ora 21.45, în cadrul grupei E din Liga Campionilor.

ziuadecj.ro te întreabă de ce nu se umple stadionul CFR la meciul cu Bayern? Sunt scumpe biletele, e prea frig sau echipa i-a dezamăgit pe fani în acest sezon? Scrie-ne la comentarii.

Comenteaza