Iuliu Mureșan: ”Nu știu dacă Viitorul se va gândi mai mult la Champions League, important e să-i batem”

Iuliu Mureșan: ”Nu știu dacă Viitorul se va gândi mai mult la Champions League, important e să-i batem”
Președintele CFR Cluj, Iuliu Mureșan, nu se așteaptă la un meci ușor cu Viitorul, deși campioana este angrenată și în Champions League. Cele două echipe se vor întâlni în week-end, pe arena din Gruia.

CFR a scos doar un egal în prima rundă, 1-1 la Botoșani, în timp ce elevii lui Hagi au trecut cu 3-0 de Gaz Metan Mediaș. Oficialul ardelenilor, Iuliu Mureșan, speră însă ca CFR să spargă gheața în meciul cu campioana en-titre. Săptămâna viitoare, Viitorul va evolua în turul 3 preliminar din Champions League cu învingătoarea dintre Apoel Nicosia (Cipru) și F91 Dudelange (Luxemburg).

"Va fi un meci foarte greu, dar pe care trebuie să-l câștigăm. Dacă îi batem, va fi foarte bine. Viitorul e o echipă bună, omogenă. Nu știu dacă se vor gândi mai mult la Champions League, important e ca noi să-i învingem. Hagi decide dacă va menaja sau nu vreun jucător", a declarat Mureșan, pentru ZIUA de CLUJ.

Președintele formației din Gruia l-a remarcat pe fundașul Cristian Manea (19 ani) și pe mijlocașul Emmanuel Culio (33 ani) după remiza cu Botoșani. Ultimul dintre ei a revenit la CFR după 6 ani și jumătate.

Culio a rămas celebru după cele două goluri marcate cu AS Roma, din 16 septembrie 2008, în primul meci al CFR-ului din Champions League. "Feroviarii" s-au impus atunci cu 2-1 pe Stadio Olimpico.

"Cu Botoșani puteam să pierdem, puteam să și câștigăm. Am avut un penalty clar la Omrani. Eliminarea sa a fost o mare greșeală de arbitraj. Suntem încă neomogeni. Manea a jucat foarte bine. Mi-a plăcut foarte mult. Are calități, am fost inspirați când l-am luat. Culio are forță și joacă cu aceeași plăcere ca la 20 ani. Sunt convins că va mai juca doi ani la fel de bine", a spus acesta.

Joi, 20 iulie, CFR Cluj va afla dacă își va putea înscrie echipa secundă în Liga a III-a. În acest caz, "feroviarii" ar putea da peste rivala "U" Cluj, care a promovat la finalul sezonului trecut. "Noi am trimis cererea (la FRF - n. red.), o să vedem dacă ni se aprobă. Mâine e data limită pentru înscriere", a mai zis Mureșan.

CFR Cluj - FC Viitorul se joacă sâmbătă, 22 iulie, de la ora 21:00, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Cluj-Napoca. Partida va fi transmisă în direct pe Look TV, Digisport și Dolcesport.

În sezonul trecut, CFR a înregistrat o victorie (1-0), un egal (0-0) și 2 înfrângeri (1-2 și 0-1) cu constănțenii. Ambele eșecuri au venit în deplasare. "Feroviarii" ocupă locul 8 în campionat, cu un singur punct și un golaveraj de 1-1, iar Viitorul se află pe 2, cu 3 puncte și un golaveraj de 3-0.

Comenteaza