INTERVIU. Cristi Bud: "Eu sunt propriul meu idol"

INTERVIU. Cristi Bud:
Aflat în ultimele 6 luni de contract cu CFR Cluj, golgheterul echipei din Gruia vrea să câștige măcar un trofeu în 2017 și visează cu ochii deschiși la Națională.

La cei 31 ani ai săi, Cristi Bud este una din marile revelații ale sezonului. Dacă în primele etape avea apariții mai rare la CFR, odată cu plecarea lui Cristian Lopez la RC Lens, Bud a reușit să-l facă uitat pe cel mai bun marcator al "feroviarilor" din stagiunea precedentă. În cele 21 runde disputate până acum, atacantul român a marcat nu mai puțin de 11 goluri, dintre care un hatt-trick cu FC Voluntari și o dublă pe terenul Stelei. CFR Cluj a terminat anul pe locul 6, cu 30 puncte și un golaveraj de 34-20.

Ești al doilea golgheter al campionatului. Cum te simți știind acest lucru ?

(râde) "Rău, pentru că trebuia să fiu primul, nu al doilea. Trebuie să-mi ajut echipa cât mai mult la fiecare meci", a declarat acesta pentru ZIUA de CLUJ.

Ai contribuit la câteva succese importante pentru CFR, precum cel de pe terenul Stelei, cu Voluntari acasă sau în deplasare cu Astra. Care dintre aceste reușite te-a marcat mai mult ?

"Toate golurile sunt importante, și dacă înscriu la Steaua sau la Timișoara, singurul lucru care contează e să câștigăm. Reușitele cu echipele din față sunt, însă, mai speciale", a spus Bud.

"ÎMI DORESC FOARTE MULT SĂ ÎMBRAC MĂCAR O DATĂ TRICOUL NAȚIONALEI"

Te mai gândești la Națională, având în vedere prestația avută până în acest moment ?

"Orice jucător se gândește la Naționala României. Îmi doresc foarte mult să evoluez măcar o dată în tricoul ei. Dacă voi continua să fac meciuri bune, să înscriu goluri și să-mi ajut echipa, cu siguranță domnul Daum va avea ochi și pentru mine", a afirmat Cristi Bud.

Locul 6 după 21 etape. Crezi că se putea mai mult ținând cont că ați avut și acea penalizare de 6 puncte ?

"Cu siguranță se putea mai mult. Din păcate, după meciul cu Astra nu am mai reușit să obținem nici o victorie. Să vedem cine va rămâne și cine o să plece. Cert e că avem un lot valoros, cu care să ne putem bate acolo sus, la campionat chiar", a subliniat el.

"SUNT ÎN ULTIMELE 6 LUNI DE CONTRACT, DAR PRIMA MEA OPȚIUNE RĂMÂNE CFR"

Vei mai juca în Gruia și după această pauză competițională ?

"Deocamdată sunt la CFR. Mă aflu în ultimele 6 luni de contract și am purtat câteva discuții cu conducerea. Nu am ajuns încă la un numitor comun, dar prima mea opțiune rămâne CFR", a declarat Cristi Bud.

În cazul în care vei rămâne, ce obiective ai ?

"În primul rând, îmi doresc să fiu sănătos și să mă clasez cu CFR pe un loc de play-off. Cel mai important obiectiv este, însă, Cupa României".

"EU SUNT PROPRIUL MEU IDOL"

Ce jucător te-a inspirat cel mai mult de-a lungul carierei ?

"Mie îmi place foarte mult de Ibrahimovic. Când jucam la Milsami Orhei, am avut ocazia de a-l urmări într-un meci Moldova-Suedia, unde a și marcat două goluri de altfel. Dar nu pot spune că este idolul meu. Eu sunt propriul meu idol".

Cum îți vei petrece Anul Nou ?

"Acasă, în familie, cu soția și copilul meu, dar mai ales cu copilul, el fiind cel mai important pentru mine".

Ce le transmiți fanilor ?

"Să fie alături de echipă și ne dorim ca la final să ne bucurăm de cel puțin un trofeu. Sărbători Frumoase și multă sănătate", a mai spus Bud.

Cristi Bud a revenit la CFR Cluj la începutul lui 2016. El a mai evoluat în Gruia între 2010 și 2013. De-a lungul carierei, Bud a mai jucat pentru Liberty Salonta (2004-2008), Gaz Metan Mediaș (2009-2010, 2011-2012, 2013-2014), Bihor Oradea (2013), Debrecen (2013), Pandurii Târgu Jiu (2014) și Milsami Orhei (2014-2016). Atacantul de 31 ani are în palmares un titlu, două Cupe și o Supercupă cu CFR, dar și un campionat al Moldovei cu Milsami Orhei.

13 goluri a marcat Bud pentru CFR în actuala stagiune, 11 în campionat, unul în Cupă și altul în Cupa Ligii.

Comenteaza