Înfrângere pentru handbaliștii CS “U” Cluj în deplasarea de la Vaslui

Înfrângere pentru handbaliștii CS “U” Cluj în deplasarea de la Vaslui
| Foto: u-cluj.ro

Formația clujeană a fost învinsă în runda cu numărul 23 din Liga Zimbrilor, scor 38-27.

CS ”U” Cluj a ratat șansa de a bifa un nou succes în campionat și a pierdut pe terenul celor de la CSM Vaslui. Totuși, “studenții” vor avea șansa să își ia revanșa în Cupa României, acolo unde întâlnesc echipa din Moldova, în turul secund al competiției.

“A fost un meci în care ambele echipe au alergat permanent pe faza a 2-a și contraatac. Diferența a fost făcută de faptul că noi nu ne-am concentrat la maxim pe faza de finalizare și am avut destul de multe ratări unu la unu cu portarul advers.

Miercuri avem ocazia să ne luam revanșa în fața celor de la Vaslui în meciul contând pentru Cupa României. Sunt convins că, în fața suporterilor noștri, vom aborda întâlnirea cu o alta atitudine și cu mult mai multă îndrăzneală”, a declarat antrenorul Marius Stavrositu.

“Felicit staff-ul și jucătorii pentru determinarea de care dau dovadă în fiecare minut jucat în Liga Zimbrilor. În acest campionat am reușit trei victorii mari, mai avem trei etape de campionat, cu siguranță că ne vom lupta în continuare pentru ”U”.

Miercuri întâlnim pe CSM Vaslui în Cupa României și sper că ne vom reface în timpul scurt pe care îl avem la dispoziție, după un meci greu și un drum lung. Ținând cont de diferența de finanțare dintre noi si celelalte echipe din Liga Zimbrilor, nu pot decât să fiu mândru de fiecare rezultat pozitiv si de curajul arătat de “Haiduci”.

Vorbim de bugete de la 6, 10 sau chiar 20 de ori mai mari decât al nostru. Este o realitate pe care trebuie să o acceptăm și prin atitudine și determinare să demonstrăm ca handbalul clujean merită mai mult. Muncim și luptăm pe teren și la antrenamente în speranța că în viitor va răsări soarele și pe strada noastră”, a spus și managerul echipei Liviu Hossu.

Comenteaza