Golgeterul Universităţii se destăinuie: „Nu merg la serviciu, mă joc cu mingea"

Viorel Dinu, cel mai bun marcator al Universităţii Cluj, cu opt goluri înscrise, şi-a creionat portretul pentru cititorii ZIUA de CLUJ.

Cine e Viorel Dinu? Nici cei de la Universitatea Cluj nu ştiu prea bine. Pe site-ul oficial, la prezentarea atacantului, sunt trecute echipele la care a jucat un alt Viorel Dinu, un mijlocaş cu care golgeterul „Şepcilor roşii" a fost coleg la Snagov. „Nu suntem rude".

A intrat pe scenă târziu, la vârsta la care alţii, precum fostul său impresar Ilie Dumitrescu, renunţaseră la fotbal. Fotbalistul născut în aceeaşi zi cu Răducioiu, 17 martie, a atras atenţia datorită eleganţei cu care execută loviturile libere şi penalty-urile. Culmea e că în pregătiri s-a făcut de râs la fazele fixe, iar Claudiu Niculescu l-a ironizat nemilos: „Eşti praf!". „Stăteam cu Niculescu o jumătate de oră după antrenament. El trăgea doar în vinclu, loviturile mele ori nu ajungeau la poartă ori mergeau peste gard". Am cunoscut un om deschis, fascinat de minge şi de goluri şi „dependent de familie". L-am invitat pe atacantul care va împlini curând 33 de ani să se prezinte publicului. „U" e paşaportul său pentru memoria tribunei.

ZIUA de CLUJ: Când ai început fotbalul? Ai apărut de nicăieri în prima ligă.
Viorel Dinu: Am jucat primul meci de seniori în 1997 la Juventus Colentina, în Divizia C. Fotbalul l-am început la Şcoala Sportivă „Sfântul Pantelimon". Acolo am terminat liceul. Făceam patru ore pe zi de şcoală şi două ore de antrenament. Apoi am fost luat de Juventus, eram încă junior. Atunci am jucat la 17 ani în liga a treia. Am marcat 25 de goluri în acel an, am avut şi primul impresar, pe Ilie Dumitrescu. El se ocupa de mine, de Ogăraru, de Lincar. Avea fotbalişti buni, cred că eu eram cel mai slab dintre ei.

Ai jucat întotdeauna atacant sau al doilea vârf?
Al doilea vârf joc în ultima vreme, de când se foloseşte mai des sistemul 4-2-3-1. Pe atunci, în sistemul 4-4-2, nu am jucat niciodată mijlocaş, nici măcar în spatele vârfurilor. Eram unul dintre cei doi atacanţi. A fost un an foarte bun la Divizia C, era şi un alt fotbal atunci. Jucam în atac cu Gică Pena, tatăl lui Pena, care a fost la Steaua. Mai era şi Fane Ţâră, adică aveam echipă. Am terminat campionatul pe locul doi şi am promovat în liga secundă după un baraj cu Brăila. Am jucat contra lui Vrăbioru la baraj. Imediat după baraj l-a luat Astra.

„Vrăbioru avea nişte frâne!"

Ce fel de fotbalist era?
Avea nişte frâne, era incredibil de bun. Era un fotbalist firav, dar se baza pe viteză. Avea preluări foarte scurte, pase foarte scurte, nu-ţi dădeai seama niciodată ce face. Antrenorul nostru, Mihai Stoica, secundul lui Stoichiţă, ne-a avertizat înainte de meci asupra lui Vrăbioru, că face, drege. Şi chiar făcea. La Brăila juca Brătianu II. Vrăbioru s-a transferat apoi la Astra. (n.r. Vrăbioru a decedat în Giuleşti pe 24 iulie 1999 în minutul 70 al meciului cu Rapid. După un duel cu Bolohan nu s-a mai ridicat de pe gazon. A suferit o hemoragie internă, iar Salvarea nu era echipată corespunzător).

Ai primit oferte după cele 25 de goluri înscrise?
Am fost transferat în 1998 la FC Naţional, în Divizia A, fără să joc nici un meci în Divizia B. Cred că a avut un rol important Ilie Dumitrescu. Stoichiţă era antrenor, iar Mihai Stoica era secund. Aveam 18 ani, dar nu era ca astăzi. Se făcea tam-tam când un fotbalist de 18 ani reuşea să joace titular, era deja la Naţională. La FC Naţional în faţă jucau Radu Niculescu, Sabin Ilie, Dună, Marian Savu, care ieşise golgeterul României cu un an înainte. Venise Hrib de la Steaua, după ce jucase în Champions League, şi nu prindea echipa. Mai eram eu şi Mitrovici, dintre care trei, hai patru, cu tot cu rezervele, erau folosiţi. Ţin minte că Hrib era foarte nervos că nu prindea lotul. Am reuşit să joc în şase meciuri în Divizia A.

Ai stat doar un an la Naţional?
Da, deşi semnasem un contract pe cinci ani. M-au tot împrumutat, m-au folosit ca monedă de schimb.

Unde ai mers?
Prima oară am ajuns la Cimentul Fieni, unde am rămas o jumătate de an. Am jucat titular tot returul. Apoi m-au trimis împreună cu Ovidiu Petre la Giurgiu. De acolo am mers la Câmpina, acolo mi-a expirat contractul cu Naţionalul. Am reuşit să termin cu ei, că nu-mi convenea situaţia. Cum începeam să mă simt bine la o echipă, mă trimiteau în altă parte.

„Comunicarea e foarte importantă"

Să înţeleg că din acest motiv ai rămas acum la „U" Cluj? Ai vrut să ai stabilitate?
Da, nu-mi plac schimbările. Am nevoie şi de relaţii de joc. Contează să te obişnuieşti cu jucătorii, cum e şi acum la Universitatea. Nu e suficient să stăm împreună pe teren. Poţi să stai pe teren o zi şi o noapte şi un fundaş să-ţi dea centrări, să bagi mingea în poartă. Degeaba! Până nu mergi undeva la o cafea, să discuţi, să vorbeşti. Contractul meu expiră în vară. E foarte bine că s-a intrat în insolvenţă şi pe o anumită dată ne luăm banii. Avem linişte. Azi, asta e situaţia în fotbal, cluburile plătesc şi la câteva luni.

Contează şi ce se întâmplă în afara terenului?
Foarte mult! Contează să-i spui colegului ce vrei, să-ţi spună şi el cum vede jocul.

La „U" există acest dialog?
Există mai mult decât în tur.

Atunci erau mai mulţi străini şi nu aţi reuşit să-i integraţi?
Erau mai mulţi străini şi tot mereu li se părea că avem ceva cu ei. Spre sfârşit înţeleseseră că nimeni nu are nimic cu ei, că e important grupul.

Să revenim la itinerariul carierei tale. Când ai terminat contractul cu Câmpina, ce ai făcut?
Am jucat la Câmpina în liga secundă, unde preşedinte era Chiţu, un conducător influent. Era OK dacă-l ajutai, dacă dădeai randament. Am dat atunci 23 de goluri. Nimeni nu are nimic cu tine dacă îţi faci treaba. Ce trebuie să fac eu? Să dau goluri! Lumea te înţelege când mai greşeşti. De exemplu, defectul meu, şi nu scap de el din copilărie, e că am ieşiri foarte nervoase, mă enervez foarte tare pe moment. Am ieşiri la antrenamente, la meciuri, înjur, fac ca toate alea! Nu am nici o problemă cu omul respectiv după ce se termină antrenamentul sau meciul! Dimpotrivă, eu mă duc la el şi-mi cer scuze.

Cu atât mai important e să ieşi cu acel coleg la o cafea şi să-i explici că nu e ceva personal.
Cu Santos (Alex Dos Santos - n.red) mă certam la fiecare meci, ne înjuram de ziceai că suntem cei mai mari duşmani. După meci mergeam împreună şi vorbeam. Asta înseamnă relaţie. După asta, dacă te vede în faţa porţii, îţi dă mingea. Dacă-l vezi tu, îi dai mingea. Contează enorm comunicarea.

CD-uri cu goluri şi faze pentru moral

Unde ai plecat de la Câmpina?
Am plecat în 2004 la Cetate Suceava. Mi-a fost cel mai greu acolo. Era prima dată când mergeam departe de casă, aveam 25 de ani. După un an m-am dus la Snagov, unde am stat cinci ani. Acolo a fost cea mai bună perioadă de când joc fotbal.

Care e recordul tău de goluri dintr-un sezon?
Crede-mă că nu ştiu. Nici acum nu stau să citesc ziarele. Am eu momentele mele de nebunie când îmi merge rău, sunt într-o pasă proastă şi nu pot să dau goluri. Am CD-uri acasă şi mă uit la lucrurile frumoase. Nu mă uit deloc la ce fac rău.

Aşa te încarci.
Am CD-uri cu goluri şi cu fazele bune pe care le-am reuşit.

Când te-ai uitat ultima dată?
Acum vreo săptămână, înainte de meciul cu Steaua. Am avut eu problemele mele şi mi-a părut rău că nu am jucat. Aşa a fost să fie. A fost strict problema mea, nu era vorba de suspiciuni. Intram şi jucam cât puteam eu de bine. Eu trebuia să rămân la Bucureşti, când ne-am întors din Antalya. Antrenorul s-a bazat pe jucătorii care erau apţi 100%.

Cum te-ai caracteriza ca atacant?
Sunt un fotbalist de picior stâng, nu am ambele picioare. Am o lovitură de cap bună, fără să am o detentă extraordinară. Am 1,79 înălţime. Nu am detentă, dar cred că apreciez foarte bine dacă mingea îl depăşeşte pe fundaş şi profit. La golurile pe care le-am marcat cu capul niciodată nu m-am dus peste fundaş, să sar mai mult ca el. Cred că execut bine loviturile libere, deşi asta mi se pare şi o treabă de noroc.
La penalty schimbă mingea

Cum se explică abilitatea ta la loviturile libere? Îţi convin să fie mai aproape de careu?
Îmi convin cele mai aproape de careu, în poziţie centrală sau lateral dreapta, să pot să bat ca lumea cu stângul. Toţi antrenorii, de când eram mic, mă puneau să bat eu astfel de faze. Când am crescut, am stat şi am exersat. La toate echipele am executat eu. Îmi aduc aminte că la Suceava am dat vreo patru goluri din lovituri libere şi echipa a câştigat cu 1-0 după minutul 80. Acum jucătorii nu mai rămân după antrenamente să lucreze la tehnică. Rămân să facă forţă, abdomene, să alerge. Nici unul nu lucrează suplimentar cu mingea. Eu băteam o oră lovituri libere, era o distracţie. Dacă nu ştiu cu mingea, de ce fac forţă şi viteză? La fel, tot eu băteam şi penalty-urile pe unde am jucat.

Am văzut că nu dai tare. Aştepţi să plece portarul?
Toată lumea a zis, când am ratat la meciul cu Pandurii, că am dat prea încet. Luaţi toate loviturile şi uitaţi-vă! Nu am dat nici una tare. La unele aştept să plece portarul, la altele, nu. De exemplu, la meciul cu Viitorul, nu am aşteptat, fiindcă ştiam că portarul lor e foarte bun la acest capitol şi mă aşteaptă să vadă ce fac. Mi-am luat un colţ şi am dat. Am vrut să fie o execuţie foarte sigură, să mă duc chitit să bat aşa. E primul <<11metri>> pe care-l bat de când joc la <<U>>, şi am bătut cele mai multe din carieră într-un campionat, şase, e prima dată când mă duc clar să dau undeva. În rest mereu aşteptam să plece portarul. Copilul acela ştiam că nu o să plece.

Dacă portarul nu pleacă, ai soluţii?
Dacă nu pleacă, e şi mai bine pentru mine. Îmi place şi mai mult. E foarte greu să reacţioneze după ce şutez, oricât de încet aş da.

A fost un gol foarte important pe care l-ai înscris din penalty cu CFR-ul.
A fost primul gol pe care l-am înscris la peluza unde stau fanii noştri. Nu pot să spun cât de relaxat eram când executam la poarta cealaltă. Era o relaxare totală, nu vezi pe nimeni. Sunt în lumea mea oricum, când bat un penalty, poate să vină oricine lângă mine să ţipe, să urle, n-am nici o treabă.

Nici portarul nu-ţi poate distrage atenţia?
Nu mă uit la el! Singurul la care m-am uitat, pentru că am fost obligat, a fost Stăncioiu. A venit şi s-a băgat în sufletul meu. Mi-a luat mingea, iar eu am o chestie. Mă duc şi iau altă minge de la un copil din spatele porţii, niciodată nu execut cu mingea din faza în care s-a dictat penalty. Stăncioiu a venit şi mi-a luat mingea. Atunci am avut puţin emoţii, fiindcă 5.000 de spectatori din tot stadionul erau în spatele porţii. Chiar la golul cu CFR m-am uitat, că m-ai întrebat la ce goluri m-am uitat ultima dată, cred că l-am pus de vreo patru ori. Mi se pare un gol foarte important pentru mine. A fost cea mai mare tensiune la un "11 metri" din cariera mea.

"Reghecampf nu ne lăuda niciodată"

Cine ţi-a influenţat cariera?
La Snagov am avut noroc că am lucrat cu Reghecampf, cred că mă lăsam atunci. El m-a pus pe picioare.

Din punct de vedere moral?
Moral şi fizic. Când a venit Reghecampf, s-au schimbat pregătirea şi mentalitatea. Atunci mi-am zis că nu am de ce să mai joc în Divizia B, trebuie să încerc la alt nivel. Asta trebuia să mi se întâmple mai devreme, mi s-a întâmplat mult prea târziu. Reghe niciodată nu mi-a spus „Bravo" sau „ai jucat bine!" Cu Petrolul am bătut Chiajna cu 4-3. Eu am dat golul de 4-3 şi o pasă de gol lui Dos Santos la 3-2 pentru Petrolul. La antrenament mi-a zis „Ce crezi că ai făcut, ai dat o pasă de gol şi un gol?" Eram toţi în vestiar şi l-am întrebat: Ce trebuia să mai fac? Mă obişnuisem cu el de la Snagov. M-a învăţat să mă pregătesc, să fiu serios.

De acolo ai trecut la Chiajna.
Da, acolo nu am avut nici o problemă. M-am impus din primul moment, deşi erau fotbalişti buni, Vlad Munteanu, Mihalcea.

Cum ai ajuns la Cluj?
La Chiajna era totul OK. M-a sunat de vreo două ori Anamaria Prodan şi mi-a spus că Niculescu se interesează de mine. I-am zis că vreau să merg la Cluj. După o săptămână îmi spune că ea e preşedintele. Deja nu-mi mai convenea, că toată lumea o să spună că m-a adus Anamaria. Cred că ea m-a adus, din moment ce Claudiu Niculescu nu a stat decât o etapă. Nu am nici un impresar, e foarte uşor de verificat la Ligă.

Greşeala din meciul cu CFR

Şi antrenorul tău, Viorel Ganea, a rămas în amintirea microbiştilor prin siguranţa cu care a înscris un penalty în meciul cu Anglia de la Euro 2000.
Am văzut acel penalty. Nu sunt acelaşi tip de atacant. El putea să ţină doi adversari în spate fără nici un fel de problemă.

Ce e „U" Cluj? Ce le spui prietenilor?
Am fost la derby-uri Steaua-Dinamo, Rapid- Dinamo, Rapid -Steaua, dar mi s-a părut senzaţional meciul cu CFR. Stăteam la „Napoca" în cantonament şi la ora 16:00 treceau pe stradă mii de suporteri, strigau „Haide U!" Meciul începea la 19:30, dacă nu mă înşel. Stăteam în pat cu geamul deschis, noi pe la şase plecam spre stadion, doar ca să aud ce se întâmplă pe afară. De obicei, dorm, mă odihnesc înainte de fiecare meci. Atunci nu aveam stare să stau în pat. Ştiam deja că Universitatea e o echipă importantă, iar suporterii pun suflet. La meciul cu CFR-ul eram foarte încordat, doream să joc bine. De asta cred că am ratat penalty-ul cu Pandurii.

Ai fost relaxat?
Nu mi se părea ceva extraordinar. Eram la aceaşi poartă, mă uitam la suporteri, erau te miri pe unde. Îmi place să joc în meciurile cu miză, nu-mi plac meciurile care nu interesează pe nimeni. Joc prost, oricum nu interesează pe nimeni. Joc bine, oricum nu interesează pe nimeni.

În meciul cu CFR te-ai accidentat, ai greşit o pasă şi CFR a egalat.
A fost golul de 1-1. Cu două faze înainte am rămas în terenul CFR-ului şi le-am cerut să mă schimbe, că nu mai pot. Au zis da şi am tot rămas pe teren. Veneam încet spre poarta mea. S-a respins o minge şi a ajuns la mine. Eu nu puteam să lovesc mingea, mă durea foarte tare genunchiul. A fost un fel de preluare de trei metri. Am greşit pasa undeva la 40 de metri, în spatele meu erau ceilalţi 10. Când am văzut că e gol, nu mai puteam de nervi. Mi-am reproşat că nu am făcut preluare şi să pun mâna pe minge să-i spun arbitrului că nu mai pot continua.

Pupici pentru Denisa şi Sara

După golul de la Constanţa ţi-ai sărutat pumnul în faţa camerei. De ce?
Aşa am început să mă bucur şi pentru fetele mele. Am două fetiţe, Denisa, de 10 ani şi Sara, de patru ani. Sunt la Bucureşti şi ştiu că ele se uită la meciuri. Nu am reuşit să le aduc la Cluj la vreun meci deşi îmi doresc foarte mult. Să stea pe stadion, să le simt aproape de mine.

Nu ai emoţii dacă sunt în tribună?
Nu, mă simt foarte bine. Sunt liniştit şi relaxat dacă ele şi soţia, Ştefania, sunt lângă mine. Mă simt în largul meu, nu-mi mai trebuie nimic. Tot mereu cea mare îmi spune „Tati, dacă dai gol, să mă pupi!". Mă duc şi o pup! Aşa se explică. Mă gândeam mereu ce să fac ca să vadă fata mea. După meciul cu Viitorul aveam mesaje în telefon de la amândouă. „Tati, pe cine ai pupat? Pe mine?" „Ba nu, pe mine!". Îmi plac şi simt că muncesc şi pentru ele. E o împlinire a mea. Sunt foarte superstiţios.

Spune-ne câteva mai importante.
Toate sunt importante! De când mă trezesc în dimineaţa meciului, cum intru pe teren la antrenament şi meci, nu fac diferenţa. Tot mereu să intru cu dreptul, chiar dacă sunt stângaci.

Ce alte superstiţii mai ai?
Mă rog, dar niciodată nu mă rog să dau gol. Mă rog să termin sănătos meciul. Fără noroc, e foarte greu la fotbal. La meciul cu Viitorul, dacă dădeam cu 7 centimetri mai jos, era gol. Eram prea departe şi am dat tare, iar mingea nu a apucat să coboare. Acum nu mă gândeam să coboare, doar să dau tare, eram pe la 25 de metri. Zidul era foarte înalt, nu vedeam poarta, nici măcar bara. Mă gândeam să treacă mingea. A fost ghinion. La meciul cu Pandurii, eram un singur atacant printre trei fundaşi şi portarul, şi mingea ajunge exact la mine şi dau gol. Norocul e important.

Ai şi alte superstiţii?
Să mănânc nu ştiu cum în ziua meciului, să am furculiţa nu ştiu cum, să nu mă şterg cu şerveţelul.

Nu ţi-e uşor în ziua meciului.
Chiar nu-mi e! Nimic nu sar, îmi respect ritualul.

„Clujul e liniştit"

Ce alte pasiuni ai?
Îmi place pescuitul, mă linişteşte foarte mult. La Cluj încă nu am fost, dar aştept să vină căldura. Aici vine iarna mai repede. Nici acum nu am schimbat cauciucurile de iarnă, iar la Bucureşti nu m-a prins niciodată această perioadă cu cauciucuri de iarnă. Îmi place să mă plimb prin parc, dacă sunt cu familia e şi mai frumos. Când sunt acasă îmi petrec timpul cu familia. Dacă joc bine şi marchez, îmi place să ies cu grupul la un pahar de vin.

Cum ţi se pare Clujul?
E foarte frumos. Îmi place foarte mult că e linişte. Nu e ca la Bucureşti, unde totul e alert. Aici, dacă vrei să fii liniştit, poţi să fii. La Bucureşti nu ai cum. Agitaţia începe de când ieşi din casă, fiindcă nimeni nu trece relaxat pe lângă tine. Toată lumea aleargă. Întrebi pe cineva cât e ceasul, îţi răspunde din mers. Aici, se opreşte, se uită la ceas şi-ţi spune. Nu am lucruri care să nu-mi placă. Îmi place că joc la o echipă bună, aş vrea să se îndeplinească obiectivul. Eu sunt convins că se poate îndeplini.

De ce?
Ne-am cunoscut foarte bine într-o lună de zile. Grupul s-a sudat mai uşor, fiindcă nu au venit 3 dintr-o parte, 5 din altă parte. Ne-au găsit pe cei care am rămas şi i-am primit foarte bine.

Ce e fotbalul?
Pentru mine a fost o joacă fotbalul şi e şi în continuare. Îl iau ca pe un sport, nu ca pe o slujbă. Nu mă duc la serviciu, mă joc cu mingea, cum mă jucam şi la 10 ani. Astăzi se învârt enorm de mulţi bani în fotbal. 7

Viorel Dinu despre

...Numărul 29 - „Am jucat cu 11, dar la «U» îl avea Drăghici. Trebuia să fac ceva să dea 11. 47 sau 83 nu mergeau, aşa că am optat pentru 2 plus 9. Are şi cifra 9, care indică atacantul. Acum, după ce a plecat Drăghici, a rămas liber numărul 11, dar nu l-am mai vrut".

...Suporterii Universităţii Cluj - „Jucam cu Braşovul şi ieşeam de la vestiare împreună cu căpitanul lor, Ionescu.«Mamă, ce atmosferă e aici!», mi-a zis. Şi nu erau foarte mulţi fani atunci"

...Idoli - „Îmi plac fotbaliştii în care mă regăsesc. Mi-a plăcut Roberto Baggio, îmi place acum Pirlo. Nu au forţă foarte mare, nici viteză foarte mare, dar au nişte execuţii incredibile"

...Echipa favorită - „Nu am stat niciodată încordat înainte de un meci, nu am ţinut cu nici o echipă din ţară sau din străinătate. Tata ţinea foarte mult cu Dinamo. Când începea meciul, îşi trăgea fotoliul în mijlocul camerei şi punea televizorul în faţa sa".

...Cele mai emoţionante momente - „Când s-au născut fetele. La cea mare eram în cantonament şi am plecat la spital pe la două noaptea, când a născut soţia. Pe la şase dimineaţa m-am întors în cantonament. La fotbal, când am intrat prima oară să joc. Respect foarte mult fotbalul, aveam impresia că trebuie să fii foarte bun ca să joci în prima ligă.

3 penalty-uri a ratat Viorel Dinu în carieră, două în meciul Snagov-Steaua II

6 penalty-uri a executat Dinu la „U", transformând cinci

13 goluri a înscris Dinu în prima ligă la Chiajna şi „U"

"Îmi doresc să dau şi eu un gol cu dreptul într-un meci oficial, nu am reuşit niciodată. Am dat într-un amical dinainte de Antalya un gol cu dreptul, dar nu se pune. Cred că nici preluarea dinaintea şutului nu o fac cu dreptul"

"Nu ştiu niciodată când intră mingea în poartă. De când lovesc mingea, ştiu dacă am lovit-o bine sau rău, şi-mi dau seama dacă intră în poartă".