Finanţatorul CFR şi-a ales favoritul în sezonul titlului: Ciprian Deac

Finanţatorul CFR şi-a ales favoritul în sezonul titlului: Ciprian Deac
Marcatorul golului care a adus titlul la Cluj vrea la naţională şi o întâlnire împotriva lui Inter Milano în UEFA Champions League.

 Unul dintre cei mai activi jucători ai echipei clujene în acest sezon, mijlocaşul Ciprian Deac, şi-a văzut răsplătită munca în meciul cu Internaţional Curtea de Argeş, când a înscris golul victoriei care a adus, practic, titlul în Gruia. Prestaţia sa l-a impresionat chiar şi pe finanţatorul Arpad Paszkany, care îl dă ca exemplu de jucător ce a evoluat valoric în acest retur.

 

Deac a început actualul sezon ducând o luptă grea pentru un loc în primul “11”. Deşi poate evolua pe ambele părţi ale liniei mediane, dar şi în atac, acesta s-a “bătut” pentru un loc de titular cu jucători precum Bogdan Mara, Juan Culio sau Sebastian Dubarbier. Plecările lui Mara şi Dubarbier în iarnă l-au transformat pe blondul mijlocaş într-un abonat constant la prima echipă.

 

A impresionat de multe ori prin risipa de energie, prin perseverenţa cu care urmărea fiecare balon, singurul regret al său fiind faptul că nu reuşea să îşi treacă numele pe lista marcatorilor. Primul gol a venit abia în etapa a XXVIII-a, în derby-ul din deplasare cu FC Timişoara (1-1). A doua reuşită a reprezentat şi răsplata pentru întregul sezon, pentru că a fost tocmai cel care a adus victoria decisivă pentru titlu.

 

“Golul din meciul cu Internaţional Curtea de Argeş a fost important atât pentru mine, cât şi pentru echipă, pentru că datorită acestei victorii am reuşit să câştigăm campionatul cu o etapă înainte de final. Mereu am sperat că vom lua titlul, deşi era mare luptă la vârf. Noi eram pe primul loc şi ştiam că avem prima şansă. Cred că principalul nostru avantaj a fost faptul că am fost cea mai constantă echipă”, a explicat Deac pentru ZIUA de CLUJ.

 

Următorul pas firesc, în opinia sa, este câştigarea Cupei României. “Ne dorim mult să luăm şi Cupa în faţa unei echipe pe care nu am învins-o în acest sezon, FC Vaslui. Ar fi excelent să câştigăm acest trofeu pentru al treilea an consecutiv”, a declarat mijlocaşul, care ştie că echipa va avea o misiune extrem de dificilă în grupele Ligii. “în Liga Campionilor nu există echipe accesibile. Din primele două urne sigur vor ieşi două echipe tari. Personal, mi-aş dori să întâlnim Inter. Italienii vor avea un meci foarte greu cu Bayern în finala din acest an, dar cred că au şanse să câştige”, a mai spus proaspătul campion.

 

Evoluţia sa nu a fost trecută cu vederea de patronul Arpad Paszkany, care consideră că Deac este jucătorul cu cel mai mare salt valoric făcut în acest retur. “Dacă ar fi să aleg un singur jucător care m-a impresionat, care a evoluat cel mai mult din punctul de vedere al valorii, acesta ar fi Cipri Deac. Mă bucur cu atât mai mult cu cât el este un produs al clubului nostru”, a declarat Paszkany la Digi Sport.

 

 “Mă bucură această apreciere din partea dânsului. Totuşi, cred că toată echipa a fost o surpriză plăcută în acest sezon”, a spus jucătorul cu modestie.

 

 Prestaţia sa de la echipa de club l-a adus şi în atenţia selecţionerului Răzvan Lucescu. Deac a fost convocat la echipa naţională şi a debutat în meciul amical împotriva Israelului disputat în luna martie a acestui an. Acum, el aşteaptă telegrama selecţionerului pentru partidele de pregătire cu Ucraina, Macedonia şi Honduras din perioada 29 mai - 5 iunie. “Ar fi frumos să fiu chemat din nou la naţională. Este un grup unit şi sper să mă integrez foarte bine în lot”, a conchis mijlocaşul.

 

Comenteaza