Evoluția jucătorilor de la CFR în etapa a II-a. ANALIZA OM CU OM

Evoluția jucătorilor de la CFR în etapa a II-a. ANALIZA OM CU OM
CFR Cluj a suferit, sâmbătă, primul eșec din ediția 2016-2017 a Ligii 1. Cu toate că a deschis scorul în partida de la Botoșani, prin Jakolis, trupa lui Leo Grozavu a întors rezultatul după golurile înscrise de Matulevicius, Fulop și Nicolae Mușat. ZIUA de CLUJ vă prezintă o analiză a evoluției celor 14 jucători utilizați de Vasile Miriuță.

TRAIAN MARC

Goakeeperul clujenilor a încasat trei goluri în partida de la Botoșani, contribuind într-o oarecare măsură la primul eșec al CFR-ului din acest sezon. Dar a avut și câteva intervenții salvatoare care au salvat formația "vișinie" de la o înfrângere mult mai categorică. În jocurile anterioare, cu Astra din Supercupă și Chiajna, din campionat, a evoluat mai bine. A încasat un singur gol, cu giurgiuvenii, iar în meciul de la Cluj cu Concordia, nu a primit niciun gol. Este pentru prima dată în această stagiune când Marc este învins de trei ori. Diferența de scor poate fi explicată și de asaltul general pe care l-au avut botoșănenii la poarta "feroviarilor". Bordeianu, Matulevicius, Fulop, Mușat sau Astafei au fost cei mai periculoși fotbaliști din tabăra moldovenilor. Fulop a avut nu mai puțin de patru șuturi la poarta lui Traian Marc, toate de la peste 20 metri. Doar ultimul s-a transformat în gol.

MARIO CAMORA

Căpitanul echipei din Gruia a încercat pe cât posibil să stopeze atacurile venite din banda stângă. În minutele 45 și 53, Camora a reușit să-i deposedeze pe Astafei, respectiv Matulevicius, evitând astfel crearea unor acțiuni ofensive din partea adversarilor. A avut o colaborare bună cu Păun și Mureșan. În partida precedentă, avusese și două oportunități de a înscrie. S-a ales cu un cartonaș galben după un fault comis asupra lui Herghelegiu în minutul 32.

ANDREI MUREȘAN

Fundașul de 31 ani a acoperit destul de bine linia centrală a defensivei. A excelat la capitolul pase și a comunicat foarte bine cu Mario Camora, Ionuț Larie și Juan Carlos Ruiz. În minutul 30, a scos în afara careului o centrare venită de la Herghelegiu către poarta lui Traian Marc.

IONUȚ LARIE

Jucătorul de 29 ani a reușit să-i pună probleme lui Astafei în încercarea sa de a pătrunde în careul clujean. A avut o bună colaborare cu fundașul dreapta Lopes, dar și cu Andrei Mureșan, Juan Carlos și Davide Petrucci. În meciul de săptămâna trecută a avut și o ocazie importantă de marca pentru formația lui Miriuță. Atunci, l-a încercat cu o foarfecă spectaculoasă pe portarul Chiajnei, Cristi Bălgrădean.

TIAGO LOPES

Fundașul de 27 ani a contribuit la faza din care s-a înscris golul de 2-1 al botoșănenilor. În minutul 46, l-a faultat pe Astafei în linia careului de 16 metri și centralul Adrian Comănescu a dictat lovitură liberă pentru gazde. Aici, atacantul Istvan Fulop l-a surprins pe Goalkeeperul Marc și și-a adus echipa în avantaj. Tiago Lopes a încasat un cartonaș galben pentru intervenția sa. Per ansamblu, a comunicat destul de bine cu Antonio Jakolis, Ionuț Larie și Davide Petrucci. În partida precedentă, i-a pasat decisiv atacantului Cristian Lopez la golul de 1-0 al clujenilor.

ALEXANDRU PĂUN

Intrat recent în vizorul selecționerului Christoph Daum, mijlocașul de 21 ani nu a mai reușit să se ridice la nivelul din ultimele două confruntări. Cu Astra avusese două situații bune de a înscrie, iar în meciul de acasă cu Concordia a oferit nu mai puțin de patru pase care s-ar fi putut finaliza cu gol. Colaborează foarte bine cu fundașul din linia stângă, Mario Camora dar și cu atacantul Cristi Bud. El a fost înlocuit cu fundașul Răzvan Horj (20 ani) în minutul 56, pentru schimbarea tacticii de joc.

JUAN CARLOS RUIZ

Spaniolul de 25 ani a avut o bună comunicare destul de bună în linia de mijloc cu Petruci, Alexandru Păun. Juan Carlos este un bun executant al loviturilor de colț, iar în minutul 9 i-a oferit din această poziție o minge care s-ar fi putut transforma în gol vârfului Cristian Lopez. În sezonul precedent, el marcat de 6 ori pentru formația din Gruia. Unul din cele mai reușite meciuri ale sale la CFR a fost victoria cu Chiajna din luna aprilie (2-0). Atunci, mijlocașul spaniol a realizat o dublă.

DAVIDE PETRUCCI

Italianul crescut de Manchester United a coordonat jocul de la mijlocul terenului prin pase precise către Juan Carlos, Antonio Jakolis și Cristi Bud. S-a descurcat foarte bine și la capitolul centrări. În minutul 5, i-a trimis o minge lui Cristi Bud, dar atacantul de 31 ani se afla într-o poziție de offside. Petrucci a avut și o oportunitate de a înscrie. În minutul 61, l-a încercat pe portarul Iliev cu un șut de la aproximativ 35 metri.

ANTONIO JAKOLIS

Mijlocașul croat a reușit să deschidă scorul pentru trupa antrenată de Vasile Miriuță. În minutul 20, a scăpat singur pe contraatac după o pasă cu capul de la atacantul Cristi Bud și l-a învins fără probleme pe Iliev. Se descurcă foarte bine la duelurile aeriene, iar la faza golului a reușit să-l surprindă pe fundașul Plămadă. În etapa trecută, a avut nu mai puțin de trei ocazii la poarta Chiajnei și a contribuit la golul 2 al CFR-ului. Atunci, i-a oferit o centrare perfectă portughezului Guimaraes, care a reluat balonul în poartă. În esență, poate crea oricând situații de gol, dar e capabil să acțiunile și pe cont propriu.

CRISTI BUD

Vârful din atacul clujenilor i-a pasat cu capul lui Antonio Jakolis la golul de 1-0. Excelează la duelurile aeriene. În partida cu Concordia, a avut patru mari ocazii la poarta lui Bălgrădean. La Botoșani, însă, nu a reușit să-l pună în dificultate pe bulgarul Iliev. Colaborează destul de bine cu mijlocașul Păun, dar și cu colegul său din atac, Cristian Lopez. Chiar dacă sâmbătă nu a reușit să se ridice la un nivel corespunzător, e de așteptat ca în meciurile următoare să reprezinte din nou un pericol pentru apărările celorlalte formații din Liga 1.

CRISTIAN LOPEZ

Atacantul spaniol a fost unul dintre eroii "feroviarilor" din partida cu Chiajna de săptămâna trecută. Atunci, el a înscris golul de 1-0 după o pasă venită de la fundașul Tiago Lopes. În jocul de la Botoșani, a avut două șanse de a înscrie în minutele 4 și 9. Utima a fost cea mai importantă, când a reluat pe lângă poartă o minge trimisă din corner de mijlocașul Juan Carlos Ruiz. Este unul din cei mai buni marcatori din lotul clujenilor. În sezonul 2015-2016, a adunat 12 goluri în tricoul "vișiniilor".

BRUNO GUIMARAES

Portughezul de 30 ani a fost introdus în minutul 47 de Vasile Miriuță pentru a aduce prospețime în linia ofensivă. La momentul respectiv, scorul era de 2-1 pentru Botoșani și antrenorul CFR-ului a vrut să forțeze egalarea. Bruno l-a înlocuit pe Cristi Bud, atacant care nu a reușit să se remarce în prima repriză. Este o alternativă bună pentru atacul "feroviar", iar în prima etapă a reușit să înscrie un gol pentru "vișinii" la scurt timp după intrarea pe teren. A inițiat o acțiune interesantă în careul advers către finalul disputei. În minutul 92, i-a oferit o pasă francezului Bryan Nouvier, dar acesta a tras peste poartă.

BRYAN NOUVIER

Mijlocașul de 21 ani a prins câteva minute în partida de Supercupă cu Astra, iar cu Chiajna a fost lăsat în afara lotului. Vasile Miriuță și-a motivat decizia datorită faptului că Nouvier nu a dat un randament corespunzător la antrenamente. A fost introdus pe teren cu Botoșaniul în minutul 56, în locul spaniolului Juan Carlos Ruiz. A avut și o șansă de a înscrie. În al doilea minut de prelungire, a trimis peste poartă o minge primită de la atacantul Bruno Guimaraes.

RĂZVAN HORJ

Fundașul de 20 ani a bifat al doilea meci în tricoul CFR-ului. A fost introdus în minutul 56 în locul mijlocașului Alexandru Păun. Miriuță l-a introdus pe teren cu scopul creșterii experienței sale, dar și pentru schimbarea tacticii de joc. Prin intrarea lui Horj, s-a conturat un joc mai defensiv în rândul "feroviarilor". Ei erau conduși cu 2-1 în minutul 56 și s-a încercat evitarea primirii altor goluri și chiar restabilirea egalității de pe tabelă. Este un jucător promițător și crește de la o zi la alta.

Comenteaza