Emoţii cu licenţierea. ”U”, pârâtă la Comisia de Licenţiere de jucătorii care nu şi-au luat primele

Emoţii cu licenţierea. ”U”, pârâtă la Comisia de Licenţiere de jucătorii care nu şi-au luat primele
Cinci foşti jucători de la Universitatea îşi cer primele de salvare de la retrogradare aferente sezonului trecut.

După ce au solicitat falimentul Universităţii, acţiune respinsă de instanţă, Viorel Dinu, Apostol Muzac, Bogdan Apostu, Janos Szekely şi Florin Hidişan au făcut o sesizare la Comisia de Licenţiere din cadrul Federaţiei Române de Fotbal în care îşi prezintă „restanţele" pe care "U" le are faţă de ei. Pe 29 martie, „Şepcile roşii" trebuie să facă dovada că nu au datorii faţă de foşti angajaţi pentru a primi licenţa de participare în sezonul 2014-2015.

După ce au solicitat falimentul Universităţii, Viorel Dinu, Apostol Muzac, Bogdan Apostu, Janos Szekely şi Florin Hidişan au sesizat de această dată Comisia de Licenţiere din cadrul Federaţiei Române de Fotbal. Cei cinci îşi cer primele de salvare de la retrogradare din sezonul trecut şi au făcut o adresă ieri către Comisia de Licenţiere în speranţa că forul condus de Viorel Duru va obliga clubul să le achite banii. „Am înaintat o solicitare în care am prezentat o situaţie clară a datoriilor", a precizat avocatul fotbaliştilor, Ştefan Clopotari. Pentru a primi licenţa pentru sezonul următor Universitatea trebuie să respecte o serie de reguli din caietul de sarcini, iar una dintre prevederi e achitarea tuturor datoriilor către foşti angajaţi, până la data de 29 martie, anul curent. Comisia de Licenţiere a cerut ieri Universităţii să facă câteva precizări în legătura cu cei cinci fotbalişti. Clubul „studenţesc" a câştigat un prim duel cu cei cinci în instanţă. Reprezentaţi de Clopotari, aceştia au cerut falimentul Universităţii în luna octombrie a anului trecut, însă Tribunalul Comercial le-a respins solicitarea. În dosarul de licenţiere care va fi predat la finalul lunii, "U" va miza pe hotărârea instanţei, cu termen executoriu.

„În ceea ce priveşte plata primei de neretrogradare, în mod corect a reţinut administratorul judiciar că în ceea ce îi priveşte pe creditorii Dinu Viorel, Muzac Apostol şi Hidişan Florin, aceasta reprezintă o creanţă anterioară deschiderii procedurii afectată de o condiţie suspensivă, având în vedere data încheierii convenţiilor civile cu aceştia (...) astfel că această creanţă reprezentând prima de neretrogradare trebuia înscrisă în tabelul de creanţe (...)", s-a aratat în motivarea publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Cei trei jucători au solicitat plata primelor pentru evitarea retrogradării, plus anumite restanţe la chiria apartamentelor. O discuţie aparte a făcut cazul lui Apostu şi Szekely, contractele celor doi fiind înregistrate la o săptămână, respectiv o lună după deschiderea procedurii de insolvenţă. În acest caz, judecătorul sindic reţine creanţele lor - aproape 30.000 de euro - ca fiind curente, însă cu câteva precizări. Prima este aceea că scandenţa respectivelor plăţi a fost în momentul în care Federaţia Română de Fotbal a validat clasamentul final al Ligii I, respectiv după decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, care a acordat licenţa Universităţii. Apoi, judecătorul sindic arată că avocatul celor doi trebuia să facă uz de un anumit articol din legea 85/2006 prin care să conteste raportul trimestrial sau lunar al administratorului judiciar, în cazul în care creanţele fotbaliştilor nu erau menţionate. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, decizia finală a fost cea de respingere în bloc a cererii celor cinci de declanşare a falimentului la FC „U" SA.
Avocatul fotbaliştilor a făcut recurs acestei hotărâri şi solicită instanţei recunoaşterea datoriilor către jucători. „Nu am solicitat falimentul, am cerut ca toate aceste datorii să fie recunoscute în condiţiile în care sumele erau stipulate în contractele de joc. În planul de reorganizare a clubului se spune foarte clar că, din banii care se încasează din drepturile de televizare, se vor achita primele de joc fotbaliştilor, ceea ce nu s-a întâmplat", a spus, pentru ZIUA de CLUJ, reprezentantul legal al jucătorilor, Ştefan Clopotari.

Administratorul judiciar al clubului, Marieta Anastasescu, susţine că "U" nu va avea nici o problemă la licenţiere. „Eu nu înţeleg ce se doreşte, noi lucrăm pe lege, iar decizia de respingere a falimentului este executorie. Decizia nu e suspendată, chiar dacă s-a făcut recurs. Legea trebuie respectată, eu nu pot să trec peste cuvântul unui judecător, nu ar fi legal. Cei cinci jucători şi avocatul acestora ne forţează mâna şi am fost şi ameninţaţi cu falimentul când m-am întâlnit cu avocatul lor. Judecătoria a luat o hotărâre, Comisia de Licenţiere trebuie să ţină cont de ea", a replicat Anastasescu.

Janos Szekely şi Bogdan Apostu au fost chemaţi la negocieri, întrucât convenţiile acestora cu Universitatea au fost semnate după intrarea clubului în procesul de reorganizare. În mod normal, clubul e obligat să le achite celor doi primele pe care le solicită şi i-a chemat la discuţii.

Sumele stipulate în contractele celor cinci fotbalişti

l Janos Szekely -15.000 - brut, primă de salvare de la retrogradare
l Apostu - 15.000 brut, primă de salvare de la retrogradare
l Muzac - 25.000 de euro - net , primă pentru o clasare pe locul 12 sau mai sus ("U" a terminat sezonul pe 12)
l Viorel Dinu - 25.000 de euro - net, primă pentru o clasare pe locul 12 sau mai sus
l Hidişan- 15.000, brut - primă pentru salvarea de la retrogradare


Viorel Dinu: „E normal să ne plătească"

Aflat la Săgeata Năvodari, fostul atacant al Universităţii pune tunurile pe conducerea clubului „studenţesc". Acesta îl acuză pe fostul administrator special , Ioan Mărginean, că încearcă să-i păcălească. „Nu m-a sunat nimeni să se înţeleagă cu mine. M-au sunat la un moment dat cineva să semnez nişte hârtii cum că nu au datorii faţă de mine, dar am refuzat şi nici nu mai răspund la telefon. E normal să ne achite primele, am muncit pentru ele şi am salvat clubul, eu şi colegii mei. Mărginean a încercat să ne păcălească, aşa cum a făcut şi cu alţii", a precizat Dinu.

Ştefan Clopotari, avocatul fotbaliştilor: "Sper ca până la urmă să ne înţelegem pe cale amiabilă. Nimeni nu doreşte răul clubului".

Marieta anastasescu, administrator judiciar: "Ei tot încearcă pună presiune pe noi, ne-au ameninţat şi cu falimentul. Un judecător a dat o hotărâre care trebuie respectată. Noi suntem în legalitate".

 

Etichete
Comenteaza