Dan Petrescu, la meciul 40 pe banca CFR-ului în cupele europene

Dan Petrescu, la meciul 40 pe banca CFR-ului în cupele europene
| Foto: ZIUA de Cluj

Partida cu Sivasspor va consemna o cifră rotundă pentru antrenorul formației din Gruia.

Aflat la al treilea mandat pe banca "feroviarilor", Dan Petrescu va bifa o bornă imporantă în meciul din Grupa G a UEFA Conference League.

Jocul contra turcilor de la Sivasspor va fi cel de-al 40-lea în cupele europene pe banca CFR-ului pentru tehnicianul în vârstă de 54 de ani, potrivit We Love Stats.

Palmaresul lui Petrescu este unul pozitiv, cu 15 victorii, 13 remize și 11 înfrângeri. De asemenea, campioana României e neînvinsă în timpul regulamentar în ultimele 10 meciuri europene, având 4 succese și 6 rezultate de egalitate.

Partida dintre CFR Cluj și Sivasspor este programată astăzi, de la 19:45, pe arena din Gruia.

Comenteaza