Cioloş: Îmi propun la începutul anului 2016 o discuţie cu oamenii din sport, nu vreau să dezbin

Cioloş: Îmi propun la începutul anului 2016 o discuţie cu oamenii din sport, nu vreau să dezbin
Premierul Dacian Cioloş afirmă, într-un mesaj postat joi pe Facebook, că îşi propune să organizeze o discuţie cu oamenii din sport, la începutul lui 2016, pentru a ajunge la un numitor comun după disputele survenite ca urmare a deciziei Guvernului de a le premia suplimentar pe handbaliste.

"Prin premierea handbalistelor de la echipa naţională, dorinţa guvernului a fost de a premia valoarea şi performanţa, şi nu aceea de a dezbina. Nu are nimeni de câştigat din disputa lansată în ultimele zile, decât în măsura în care această dezbatere ne ajută să progresăm şi nu să ne dezbinăm. Îmi propun să organizăm la începutul anului o discuţie cu oamenii sportului, cu campionii sportivi pentru a vedea cum putem evita pe viitor astfel de situaţii şi totodată cum ne putem organiza pentru competiţiile care vin", spune primul-ministru.

El insistă asupra faptului că nu vrea să fie cel care "crează dezbinare". ''Bunul nostru cel mai de preţ cred ca este încrederea. Dezbinarea nu poate duce la nimic bun, mai ales în sport. Mult succes tuturor sportivilor români in 2016! Noi vă vom fi alături!'', este mesajul său către sportivi.

Poziţia publică a premierului vine după ce, miercuri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, s-a arătat mai puţin înţelegător faţă de reproşurile venite din lumea sportului, pe care le-a caracterizat drept "nepotrivite".

''Regretăm aceste nemulţumiri şi credem că ele sunt nepotrivite. Pur şi simplu Guvernul a încercat un act de normalitate, să premieze un sport de echipă. Sporturile de echipă au prea puţin succes faţă de cât am vrea noi să aibă şi am dat un semnal prin acest lucru. (...) Orice altă interpretare cred că este deplasată, legat de premiere şi de bonusuri'', a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, întrebat dacă Guvernul va reveni asupra acestei decizii şi îi va premia şi pe sportivii care au obţinut medalii ''mai importante''.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a afirmat că Executivul nu va reveni asupra deciziei, explicând că ''tehnic (...) nu există un mecanism prin care să poată premia rezultatele din urmă cu câteva luni''.

''Haideţi să avem performanţă şi, cu siguranţă, premiile vor fi mulţumitoare pentru toţi cei care vor avea performanţe. Avem o decizie strategică de a creşte aceste premii. Cred că scopul sportivilor este să ia medalii şi cred că bonusul nostru este, sigur, modest, secundar, în activitatea noastră de performanţă. Ne bucurăm de fiecare dată când putem să îi ajutăm şi să le aducem această premiere ca un semn de recunoaştere pentru ceea ce fac pentru ţara asta'', a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Guvernul Cioloş a premiat, săptămâna trecută, jucătoarele naţionalei de handbal cu câte 60.000 de lei pentru medalia de bronz cucerită la Campionatul Mondial din Danemarca, faţă de 14.800 de lei cât prevede legea pentru o medalie de bronz mondială, suma putând fi dublată, tot conform normelor legale în vigoare. Premiul acordat fiecărei handbaliste a fost suplimentat însă printr-o decizie a Executivului.

Măsura luată de Guvern a fost criticată de mai mulţi sportivi din ramuri individuale, care au cucerit medalii mondiale în 2015 şi care au fost premiaţi cu sume mai mici.

Astfel, într-o campanie declanşată pe Facebook de Corina Drăgulescu, soţia gimnastului Marian Drăgulescu, se cer drepturi egale la premieri pentru sportivii medaliaţi mondial în 2015, dar şi sprijinul echipei naţionale de handbal feminin în acest demers.

Sportivii care au cucerit medalii mondiale în 2015 şi s-au alăturat demersului lui Marian Drăgulescu sunt Corina Căprioriu şi Andreea Chiţu (judo, medalii de argint), Larisa Iordache (gimnastică, bronz), Tiberiu Dolniceanu (scrimă, bronz) şi componentele echipei feminine de spadă - Ana Maria Brânză, Simona Pop, Simona Gherman şi Loredana Dinu (argint).

Preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică, Adrian Stoica, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că i se pare corectă atitudinea gimnastului Marian Drăgulescu referitor la premierea echipei naţionale de handbal feminin. "Mi-a plăcut poziţia lui (a lui Marian Drăgulescu - n.r.), mi se pare că este o atitudine corectă şi nu văd de ce nu ar fi corectă atitudinea, dacă vorbim de Marian Drăgulescu, gimnast cu 10 medalii mondiale. Sigur că este un rezultat foarte bun al fetelor de la handbal, nimeni nu spune nu, dar cred că trebuie păstrată o anumită corectitudine", a declarat Adrian Stoica pentru MEDIAFAX.

Antrenorul lotului olimpic feminin de judo, Florin Bercean, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, după ce Guvernul a suplimentat numai premiile acordate echipei feminine de handbal că "nu poţi fi pentru unii mumă şi pentru alţii ciumă". ''E incorect să le dai unora mai mult ca premii decât prevede legea. Fetele de la judo (Andreea Chiţu şi Corina Căprioriu - n.r.) sunt vicecampioane mondiale în 2015 şi au primit 37.000 de lei, sumă deja dublată, iar fetele de la handbal au primit 60.000 de lei pentru medalie de bronz. De ce?'', a spus el.

 

Comenteaza