Federaţia Sindicatelor din Comerţ anunță proteste în faţa Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.
Suporterii Universității Cluj din Peluza Șepcile Roșii organizează o licitație pentru a putea trimite copii cu dizabilități pentru prima dată în viața lor într-o tabără.
Ziua Maghiarilor de Pretutindeni a fost marcată inedit la Cluj-Napoca.
Actorul clujean Bob Rădulescu a rămas dezamăgit de administrația locală după ce a ajutat o mamă cu un copil cu dizabilități să coboare scările cu căruciorul la sediul de pe Bulevardul Eroilor, deoarece liftul nu funcționa.
Voucherele pentru sărbătorile pascale vor fi distribuite începând cu a doua parte a lunii aprilie.
Nr. 2 din Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Cluj, Mircea Radu, îl acuză pe șeful său direct, Lucian Rus, că încearcă să îl treacă pe linie moartă după ce a semnalat o serie de nereguli în activitatea conducerii.
Începând de luni, 11 martie 2024, în România au fost introduse noi termene de valabilitate și tarife pentru taxa de drum.
Executivul a adoptat, joi, un proiect de lege în baza căruia şase noi substanţe sunt introduse pe lista drogurilor de mare risc.
Reprezentanții cultelor religioase din mai multe localităţi clujene se alătură efortului administrației de protejare a mediului şi au convenit să reducă numărul de coroane funerare la ceremoniile de înmormântare.