STUDIU Vorbitul fără mască, în pandemie, la fel de contagios ca tuşitul

STUDIU Vorbitul fără mască, în pandemie, la fel de contagios ca tuşitul
| Foto: pro tv

Un nou studiu publicat în Proceedings of the Royal Society dezvăluie că vorbirea îndelungată poate fi la fel de periculoasă ca tuşitul lângă o altă persoană, deoarece micro-particulele expulzate din gură rămân în aer.

O descoperire care ar putea explica de ce Covid-19 se răspândeşte uşor în interior şi care demonstrează că măsurile de distanţare socială nu oferă o protecţie suficientă împotriva virusului.

Astfel, apare din nou importanţa vitală a aerisirii camerelor şi folosirea măştilor pentru a încetini răspândirea Covid-19, scrie La Stampa.

Cercetătorii de la Universitatea Cambridge şi Imperial College din Londra au folosit modele matematice pentru a demonstra cum Sars-CoV-2 se răspândeşte în diferite spaţii interioare, în funcţie de mărime, numărul de persoane, aerisire şi purtarea sau nepurtarea măştilor.

De exemplu, petrecerea unei ore într-un spaţiu închis de 250 de metri pătraţi, care are o capacitate minimă de 50 de persoane şi o aerisire tipică „de birou”, are o probabilitate estimată la 8% de infectare, dacă există 5 persoane în camera respectivă fără mască.

Dacă schimbarea completă a aerului are loc de cinci ori pe oră în loc de trei, şansele în condiţii similare scad la 2% şi la fel se întâmplă dacă toată lumea poartă o mască cu trei straturi (cum ar fi cele chirurgicale).

Potrivit cercetătorilor, picăturile mari de salivă expulzate prin tuse sau strănut ajung pe sol, însă picăturile mici produse prin vorbire, numite şi „aerosoli”, pot transporta virusul pe doi metri şi persistă în aer.

În plus, durează doar câteva secunde pentru ca particulele expulzate să „parcurgă” mai mult de doi metri, distanţa recomandată între oameni. Mai exact, datele arată că la o oră după ce o persoană infectată vorbeşte timp de 30 de secunde, aerosolul rămas conţine mult mai multă masă virală decât după o tuse.

„Vorbirea produce particule mult mai fine decât tusea, iar acestea pot rămâne peste o oră în cantităţi suficiente pentru a infecta”, a declarat Pedro Magalhães de Oliveira, expert la Universitatea Cambridge şi coautor al studiului.

Oamenii de ştiinţă sunt de acord că marea majoritate a cazurilor Covid-19 este răspândită prin transmitere in

Comenteaza