Ordonanţă adoptată de Guvern pentru îmbunătăţirea accesului la serviciile de fizioterapie

Ordonanţă adoptată de Guvern pentru îmbunătăţirea accesului la serviciile de fizioterapie

Guvernul a adoptat joi o ordonanţă care prevede îmbunătăţirea accesului la serviciile medicale de fizioterapie, dar şi o campanie privind efectele depresiei postpartum.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat că Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care, prin modificările aduse, va îmbunătăţi accesul la serviciile de fizioterapie esenţiale în procesul de recuperare a pacienţilor.

”Va fi implementat un plan de proceduri specifice de medicină fizică şi de reabilitare în cadrul pachetului de servicii medicale de bază acordate în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate. Va fi asigurată reprezentarea Colegiului Fizioterapeuţilor la negocierile cu CNAS, ceea ce, implicit, va creşte şi calitatea serviciilor de fizioterapie”, a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Constantin a mai spus că, de asemenea, pentru conştientizarea efectelor depresiei postpartum se va putea organiza de acum o campanie de informare publică dedicată acestei probleme de sănătate.

”În cadrul Programului naţional de evaluare şi promovare a sănătăţii şi educaţiei pentru sănătate se va putea desfăşura campania numită Săptămâna conştientizării depresiei postpartum înainte de data de 1 octombrie 2024”, a mai spus Constantin.

Comenteaza