Opt motive posibile pentru care nu reușești să scapi de grăsimea de pe abdomen

Opt motive posibile pentru care nu reușești să scapi de grăsimea de pe abdomen

Hai să nu fim absurzi: dacă nu ești model Victoria’s Secret, sau vreo cântăreață care mizează pe atuurile ei fizice, ori o sportivă de performanță, îți poți permite luxul să ai puțină grăsime.

Aceasta protejează stomacul, intestinele și alte organe delicate. Puțină, am spus, însă.

Prea multă grăsime, în special pe abdomen, devine cu adevărat periculoasă pentru sănătate,  deoarece provoacă inflamații care  pot  duce la boli de inimă sau diabet zaharat. 

Soluția să scăpați de această grăsime inestetică și nesănătoasă? Trebuie să slăbiți, însă chiar și atunci veți observa cu stupoare că acel colăcel enervant de pe burtă este ultimul care vrea să dispară.

Iată câteva motive posibile pentru care nu reușești să scapi de grăsimea abdominală:


Urmezi o dietă săracă în grăsimi – specialiștii spun că este o mare greșeală, iar acest lucru nu te va ajuta să scapi de grăsimea de pe abdomen. Dimpotrivă, studiile au arătat că cel mai ușor scăpăm de ea dacă obșnuim să consumăm regulat alimente care conțin grăsimi sănătoase – nuci, ulei de măsline extravirgin, pește gras, sau avocado. Firește, însă, cu măsură!
În ultima vreme te-ai simțit depresivă. Conform studiilor, femeile cu tendințe depresive sunt mult mai predispuse la a acumula grăsime abdominală, mai ales că depresia este corelată strâns cu o scădere a activității fizice și cu obiceiuri alimentare nesănătoase. Soluția ar fi, ca în ciuda anxietății, să vă mobilizați și să faceți mișcare fizică. De asemenea, încercați să vă curățați alimentația. Veți constata că acest efort o să aducă o îmbunătățire vizibilă și în starea voastră de spirit.
Ai un deficit de magneziu. Acest mineral miraculos reglează mai mult de 300 de funcții în organism, dintre care multe țin de buna funcționare a metabolismului. Ar fi indicat să incluzi în meniurile tale alimente bogate în magneziu, cum ar fi spanacul, bananele, varza kale și altele.
Ești dependentă de băuturile carbogazoase – studiile au arătat că persoanele care consumă băuturi carbogazoase au un procent mai mare de grăsime pe burtă. Vă sfătuim să renunțați la acest obicei nesănătos, dacă vreți să aveți abdomenul plat.
Consumi prea mult alcool. Femeile cred că dacă nu consumă bere, ca mulți dintre bărbați și o înlocuiesc cu vin, atunci nu vor face burtă. Total greșit – orice tip de alcool duce la creșterea în greutate, implicit la creșterea stratului de grăsime abdominală, așa că alcoolul trebuie consumat cu moderație.
Ești la premenopauză, sau menopauză. În general, în jurul vârstei de 40 de ani, apar marile schimbări hormonale în organismul femeii, care determină și apariția unui strat mare de grăsime pe abdomen. Oricât de mult vă displace să auziți asta, trebuie să faceți sport, dacă vreți să luptați îmotriva acestui fenomen. Iar yoga este o formă de mișcare fizică potrivită pentru orice vârstă.
Mâncarea ta este lipsită de culoare. Și aici ne referim la faptul că nu consumi legume și fructe în culori vii, care conțin vitamina C. Un studiu recent realizat în Statele Unite ale Americii a arătat că un consum ridicat de astfel de alimente te poate ajuta să ai circumferința taliei vizibil mai mică.
Nu transpiri destul.  Aici sunt vizate acelea dintre voi care fac sport. Cercetările au arătat că antrenamentele de intensitate ridicată (cardio, HIIT),  urmate de exerciții moderate, accelerează metabolismul și te ajută să arzi mai rapid caloriile. Exemplu: dacă vă place să pedalați pe bicicletă, atunci nu o faceți mereu la fel. Intensificați ritmul pentru 2 minute, până când simțiți că abia mai puteți vorbi, apoi încetiniți timp de două minute și tot așa.

Sursa: doctorquinn.ro

Comenteaza