Nouă DESCOPERIRE pe frontul de luptă anti-COVID. Un test poate arăta cum va evolua infecția cu noul coronavirus

Nouă DESCOPERIRE pe frontul de luptă anti-COVID. Un test poate arăta cum va evolua infecția cu noul coronavirus
| Foto: mediafax.ro

Testul COVID-19 arată dacă pacientul va avea nevoie de ventilator sau se poate trata acasă și va ajuta la trierea pacienţilor şi la un flux mai bun în spitale.

Un test COVID-19 arată cum poate să evolueze infecţia cu coronavirus, a demonstrat un studiu realizat de cercetătorii din Australia.

Biomarcatorul de sânge este testul care spune cât de severă este infectarea cu noul coronavirus. Se poate face cu probă de sânge sau cu tampon nazal.
 
Rezultatul testului ar putea informa medicii despre pacienţii care au nevoie de spitalizare şi de ventilator încă de la testare după primele simptome. În felul acesta, medicii pot face diferenţierea între pacienţii care ar putea ajunge la o formă mai uşoară a bolii şi se pot trata acasă prin autoizolare.
 
Testul ajută atât la trierea bolnavilor, cât şi la optimizarea fluxului de pacienţi din spitalele deja aglomerate.
 
Cercetătorii australieni au făcut studii pe plămânii persoanelor care au fost infectate cu SARS-CoV-2. În felul acesta au reuşit să înţeleagă care sunt celulele atacate de virus.
 
În cazurile de infectări au descoperit  gene pro-inflamatorii. Una dintre ele, numită ifi27 poate să arate cât de severă devine boala în funcţie de valoarea pe care o are. Specialiştii au analizat gena atât la persoanele cu forme uşoare de infectare, cât şi la cele care au avut o formă gravă. 
 
 În funcţie de cât de crescut sau scăzut este ifi 27 medicii pot înţelege felul în care evoluează boala.
 
 

Etichete
Comenteaza