Ministrul Sănătății este pus pe reformă: „Va urma o reclasificare a spitalelor”

Ministrul Sănătății este pus pe reformă: „Va urma o reclasificare a spitalelor”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat sâmbătă, la Timișoara, că va urma o reclasificare a spitalelor, care presupune o reașezare a serviciilor pe care unitățile sanitare le pot oferi pacienților.

'Nu toate spitalele trebuie să ofere toate tipurile de servicii. Cu această gândire sovietică am ajuns acum în situația în care să avem foarte multe unități sanitare care nu își pot acoperi gărzile, care nu au toate specialitățile, care nu oferă de fapt servicii pacienților și acesta este un motiv discutat de ani de zile de nemulțumire din partea pacienților. Practic, noi nu am reușit în ultimii zece ani, în anumite zone, să creștem accesul oamenilor la servicii de sănătate', a argumentat ministrul Alexandru Rogobete.

Potrivit acestuia, în prezent în România există opt categorii de spitale publice, iar fiecare are un alt plan de tarifare și propriile reguli.

'Nimeni nu mai înțelege nimic din ce se întâmplă acolo. Ideea de bază este una simplă, de a simplifica lucrurile cât se poate de mult. Vom avea spitale de importanță strategică, adică acele spitale care au infrastructura necesară pentru a putea răspunde unei catastrofe, de exemplu, pentru a putea extinde capacitatea ATI, capacitatea blocului operator, capacitatea de intervenție în caz că ne întâlnim cu victime multiple. Sunt acele spitale care pot oferi toate tipurile de servicii medicale de urgență', a detaliat ministrul Rogobete.

El a mai subliniat că reclasificarea spitalelor nu înseamnă închiderea lor.

'Reclasificarea spitalelor înseamnă că din opt categorii de spitale vom avea doar patru, iar toate vor fi reclasificate, remonitorizate și încadrate acolo unde le este locul în funcție de infrastructură, capacitatea de a oferi servicii și, foarte important, dorința lor de a-și dezvolta zona de ambulatoriu de specialitate, care este absolut necesară', a mai menționat ministrul Rogobete.

Ministrul Sănătății a efectuat, sâmbătă, o vizită pe șantierul Centrului de Arși Grav din Timișoara. El a fost însoțit de vicepreședintele pentru Europa și Asia Centrală al Băncii Mondiale, Antonella Bassani, președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, și managerul Spitalului Județean Clinic de Urgență Timișoara, Dorel Săndesc.

Comenteaza