Infectat în martie, dar trei teste pentru anticorpi arată că nu are imunitate

Infectat în martie, dar trei teste pentru anticorpi arată că nu are imunitate
| Foto: profimedia

Ben Lazarus, un jurnalist britanic, a fost infectat cu noul coronavirus în martie. El a făcut trei teste pentru anticorpi şi toate au avut rezultate negative. Experţii susţin că în timp ce un test ar putea fi inexact, sunt şanse minime ca toate trei să greşească. De aceea specialiştii se întreabă dacă există persoane care nu vor fi niciodată imune la Covid-19.

Testarea pentru anticorpi de Covid-19 este considerată soluţia pentru a stabili dacă anumite comunităţi sunt pregătite să treacă peste pandemia de Covid-19. Aceste simple teste de sânge sunt capabile să detecteze o serie de proteine eliberate de sistemul imunitar ca răspuns la Covid-19.

În teorie, persoanele care au rezultate pozitive la aceste teste, au fost deja expuse la virus şi au trecut peste, ceea ce înseamnă că sistemul lor imunitar este pregătit să lupte împotriva infecţiei şi este puţin probabil să fie infectaţi din nou.

Dar această teorie nu se aplică pentru toată lumea. „În martie, am testat pozitiv pentru Covid-19. Dar în ultima perioadă am făcut trei teste pentru anticorpi şi toate au avut rezultat negativ. Chiar dacă aceste teste sunt extrem de sensibile, există o mică şansă ca să dea un rezultat fals. Dar trei? Potrivit experţilor, şansele ca acest lucru să se întâmple sunt aproape inexistente”, scrie Ben Lazarus, un jurnalist la publicaţia britanică Mail on Sunday.

Unele studii arată că unul din zece pacienţi care au avut Covid-19 nu produc suficienţi anticorpi. Dar fără un vaccin pentru Covid-19, unii experţi şi mai multe guverne îşi pun speranţele în ceea ce se numeşte imunitatea de grup. Acest concept presupune că, dacă un număr suficient de mare de oameni este expus la virus şi se recuperează, întreaga comunitate devine imună şi se va evita în acest fel apariţia unor noi focare.

În ceea ce priveşte cazul jurnalistului britanic, experţii au încercat să identifice mai multe motive pentru care testele la anticorpi au avut rezultat negativ, dar niciunul nu a putut da un răspuns exact.

Dr. Rupert Beale, un expert în virusuri la Francis Crick Institute, Londra, spune că studiile au descoperit că pacienţii care au avut Covid-19, dezvoltă anticorpi în maxim 50 de zile.

„Dar eu m-am îmbolnăvit la începutul lunii martie şi mi-am făcut ultimul test de anticorpi la 1 iunie, aşa că am trecut de acest punct”, scrie jurnalistul.

O altă variantă prezentată de experţi este că unele persoane dezvoltă un nivel atât de scăzut de anticorpi încât aceştia nu sunt detectaţi de teste.

Dr Beale spune că studiile arată că peste 99 la sută dintre pacienţi vor dezvolta „o formă de imunitate, după o perioadă de timp post-infecţie”.

Dar dincolo de rezultatele negative, Ben Lazarus spune că ceea ce ar vrea el să ştie este dacă este imun la noul coronavirus sau ar putea fi infectat din nou. Iar răspunsul dat de toţi specialiştii la această întrebare este că „nimeni nu pare să ştie sigur”.

Pentru unele infecţii, imunitatea este de lungă durată, aşa cum este cazul rujeolei, de exemplu, dar în alte cazuri, imunitatea nu durează pentru totdeauna. Iar pentru că boala Covid-19 este atât de nouă, nimeni nu poate ştii cât timp vor fi protejaţi cei care au fost deja îmbolnăviţi.

Comenteaza