Guvernul va da mai mulți bani pentru mâncarea pacienților internați

Guvernul va da mai mulți bani pentru mâncarea pacienților internați

În prezent, norma de hrană pentru pacienții din spitale este de 11 lei pe zi, bani din care trebuie asigurate trei mese.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat, miercuri, după discuțiile de la Guvern, că ministerul Sănătății va propune mărirea normei de hrană pentru pacienții din spitale de la 11 lei pe zi la 20 de lei pe zi.

”E normal să mărim norma e harnă pentru pacienți de la 11 lei la 20 de lei, s-au scumpit toate alimentele. Am vorbit cu domnul Rafila, săptămâna aceasta s-ar putea să rezolve această problemă, o impună piața”, a declarat liderul PSD, potrivit G4Media.

Marți medicul Beatrice Mahler atrăgea atenția că suma alocată pentru hrana zilnică a pacienților este de doar 11 lei, sumă insuficientă pentru un meniu adecvat și mult prea mică având în vedere scumpirile la alimente din ultima perioadă (mai multe AICI).

Comenteaza