Dr. Quinn: Sunteți o persoană anxioasă? Vă sperie mulțimile?
- Scris de Ziua de Cluj
- 16 Oct 2017, 12:31
- Sănătate
- Ascultă știrea

Cum poți să-ți dai seama dacă faci parte din acest grup? Foarte simplu. Devii neliniștit la gândul că trebuie să mergi la un concert, sau la un festival, unde este de așteptat să stai printre sute de persoane? Simți un nod în stomac, sau chiar ți se umezesc palmele? Atunci sigur suferi de anxietate. Această stare de nesiguranță este generată, susțin psihologii, de o teamă irațională. Asta nu o face, însă, mai puțin neplăcută. Există mai multe modalități prin care puteți diminua sau chiar elimina acest sentiment de panică.
Una dintre ele ar fi să mergeți la evenimentele care presupun prezența multor persoane însoțiți de un prieten apropiat, o persoană care vă conferă un sentiment de liniște și siguranță, cineva care vă cunoaște foarte bine și știe cum să reacționeze în momentele în care deveniți nervos.