Comuna clujeană din care pornește proiectul Sănătate și siguranță în Clujul rural

Comuna clujeană din care pornește proiectul Sănătate și siguranță în Clujul rural

În ultimul weekend din septembrie încep întâlnirile cu locuitorii primei comune gazdă a proiectului, cu scopul de a identifica și a preveni avansarea afecțiunilor medicale care pot fi depistate din timp, atât prin informare, cât și prin investigații medicale.

Comuna Așchileu va fi gazda primei acțiuni din cadrul proiectului „Sănătate și siguranță în Clujul rural”. Prefectul județului Cluj, Irina Munteanu, a avut o întâlnire de lucru cu primarul comunei Așchileu, Cighir Ana, pentru a stabili detalii organizatorice, astfel încât activitățile din cadrul proiectului să se desfășoare în cele mai bune condiții.

Inițiativa a fost îmbrățișată de către membrii administrației locale, care vor pune la dispoziție logistica şi locații corespunzătoare pentru desfășurarea consultațiilor medicale sau a grupurilor de discuție cu specialiștii şi se vor îngriji totodată de informarea comunității locale cu privire la acțiunile stabilite.

De asemenea, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean, după începerea anului școlar, va fi planificat orarul sesiunilor de informare si consiliere pentru preșcolari, școlari, părinți şi cadrele didactice.

În perioada 24 septembrie – 1 octombrie vor avea loc întâlniri cu locuitorii comunei Așchileu, cu scopul de a identifica și pentru a preveni avansarea afecțiunilor medicale care pot fi depistate din timp, atât prin educație pentru sănătate și siguranță, cât și prin investigații medicale (medicină internă, sănătate pentru femei, pediatrie, geriatrie, oftalmologie, nutriție etc.).

Proiectul este destinat comunităților din mediu rural și are 2 mari direcții de acțiune în sistem integrat: intervenție și prevenire în domeniul sănătății și siguranței publice.

Activitățile vor debuta în această toamnă atât sub forma unor sesiuni individuale și de grup, de informare și consiliere, dar și sub forma de puncte medicale mobile, unde se vor oferi consultații de specialitate, analize medicale, consiliere și orientare din punct de vedere medical, după caz, și se adresează tuturor categoriilor populaționale și ocupaționale, de la preșcolari până la populația de vârsta a III-a.

Co-parteneri implicați în proiect sunt:
 
-       Inspectoratul de Poliție Județean Cluj
-       Direcția de Sănătate Publică a Județului Cluj
-       Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” din Cluj-Napoca
-       Inspectoratul Școlar Județean Cluj
-       Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Cluj
-       Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Cluj-Napoca
-       Colegiul Farmaciștilor Cluj
-       Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Cluj
-       Asociația Caravana cu Medici
-       Organizația Studenților Mediciniști din Cluj
-       Asociația Medical International Rescue
-       Lions Club Cluj-Napoca Transilvania (Lions Clubs International)
-       Ofta Medical Clinic,
-       Consiliul Județean Cluj prin Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Cluj,
-       Primăriile din mediul rural al județului Cluj

Comenteaza