Colegiul Medicilor, mesaj emoționant după decesul dr. Ștefania Szabo: "A murit în Gardă. Un om care a ales să fie acolo pentru alții. Până la capăt…"

Colegiul Medicilor, mesaj emoționant după decesul dr. Ștefania Szabo: "A murit în Gardă. Un om care a ales să fie acolo pentru alții. Până la capăt…"
| Foto: Facebook

Colegiul Medicilor din România a transmis, marţi după-amiază, după anunţul privind moartea medicului Ştefania Szabo, că e momentul "să vorbim serios despre sănătatea celor care au grijă de sănătatea noastră".

Colegiului Medicilor din România spune că Ștefania Szabo a fost „nu doar un profesionist din sănătate”, ci şi „un om care a ales să fie acolo pentru alţii”, „până la capăt, în tăcere, fără să se plângă, fără să renunţe”.

„Şi medicii mor… O femeie medic de numai 37 de ani, directoare medicală a Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, a murit în gardă. Ştirea care ne-a tulburat această dimineaţă. Nu doar un profesionist din sănătate, ci un om care a ales să fie acolo pentru alţii. Până la capăt… În tăcere, fără să se plângă, fără să renunţe”, începe mesajul transmis de Colegiul Medicilor din România. 

Reprezentanţii instituţiei medicale consideră că societatea în ansamblu „nu trebuie să uite că, uneori, şi medicii au limite”, că „dincolo de halat e un suflet, o mamă, o fiică, un tată, o bunică sau un bunic, un om care respiră aceeaşi oboseală, acelaşi stres, aceleaşi temeri.

„Gândurile noastre se îndreaptă către familia îndurerată, către colegii care simt un gol în echipă, dar şi către toţi cei care îşi dau viaţa — la propriu — pentru vieţile altora. Trebuie să vorbim serios despre sănătatea celor care au grijă de sănătatea noastră. Despre condiţii de muncă, despre echilibru, despre respect…despre cât se plăteşte o gardă pentru medici”, mai transmite CMR.

Colegiul Medicilor menţionează că, deşi nu se cunoaşte deocamdată cauza morţii, „este cert că Stefania Szabo a murit în Gard㔄O tragedie! Dumnezeu să o odihnească!”, se încheie mesajul CMR.

Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, chirurgul Ștefania Manolescu (Szabo), a fost găsită fără suflare marţi dimineaţă, în camera de gardă a unităţii sanitare. 

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, Sorin Pătraşcu, a declarat, despre Ştefania Szabo, că aceasta era un medic dedicat, cu minimum şapte gărzi pe lună, pe lângă activitatea de pe secţie şi din spital, subliniind că, în urmă cu o zi, atitudinea medicului era normală şi că nu crede că în cazul colegei sale poate fi vorba despre ”un gest necugetat”. 

„Ultimul consult unde a fost prezentă a fost cu aproximație în jurul orei 12:00 - 12:30 azi noapte, după care a urcat la camera de gardă. Ce s-a întâmpla ulterior nu știm. (...) Medicii sunt obosiți, medicii... nu că se plâng, face parte din realitatea dânșilor oboseala și tot ce înseamnă efortul pentru a avea grijă de pacienții care se prezintă la spital”, a declarat Sorin Pătrașcu.

Comenteaza