Cifre încurajatoare. Rata de vindecare a pacienților cu Covid-19 se apropie de 50% în România

Cifre încurajatoare. Rata de vindecare a pacienților cu Covid-19 se apropie de 50% în România

Chiar dacă autorițățile și specialiștii spun că nu am atins încă vărful epidemiei, se pot constata și câteva semne pozitive.

Numărul persoanelor vindecate este din ce în ce mai mare (6.423 vindecați din 14.811 cazuri confirmate) și rata de persoane vindecate crește de la o zi la alta, ajungând în acest moment la 43.36%, cel mai mare procent de la izbucnirea epidemiei la noi în țară.

În ultimele zile, numărul cazurilor noi confirmate a fost apropiat de cel al numărului de vindecați, uneori au fost chiar mai multe persoane vindecate într-o zi decât noii infectați cu Covid-19. Dacă ritmul rămâne același, în perioada următoare se va ajunge la 50% de persoane vindecate, adică un pacient din doi a fost declarat vindecat și externat.

La data de 1 aprilie, doar 10.24% din pacienți erau vindecați, iar la data de 1 mai procentul era de 34.43%.

România este peste media Europei, care se situează la valoarea de 39.65% în acest moment. Cei mai mulți oameni care au învis boala sunt în Spania (168.408), rata de vindecare fiind de 64.74%, dar cele mai mari procente sunt în Austria, cu 87.71%, și Germania - 83.63%. Vecinii noștri din Republica Moldova și Ungaria sunt sub media europeană, având 37.93%, respectiv 27.21% din totalul de cazuri confirmate declarate ulterior vindecate și externate, potrivit worldometers.info.

La ultima informare a Grupului de Comunicare Strategică, în data de 8 mai 2020, România avea un număr de 7.530 de cazuri active, cifră care se menține constantă în ultimele două săptămâni.

Articol de Sergiu Vlăgea

Comenteaza