CANICULĂ la Cluj! LISTA farmaciilor din Cluj cu puncte de prim-ajutor/ Recomandările specialiștilor pentru această perioadă
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 14:05
- Sănătate
- Ascultă știrea
România se află sub avertizări Cod Galben și Portocaliu de caniculă, iar medicii recomandă hidratarea corespunzătoare și evitarea deplasărilor în intervalul orar de la prânz, când temperaturile ating valorile maxime.
Totuși, în caz că sunteți nevoiți să ieșiți din casă, în județul Cluj sunt 351 de farmacii, distribuite în 65 de localități, în care au fost stabilite puncte de ajutor unde se va acorda asistență medicale de urgență, în limitele competențelor, va fi distribuită apă potabilă și, la nevoie, se va solicita intervenția echipajelor de salvare SAJ și SMURD.
Găsiți AICI lista farmaciilor din județ cu puncte de ajutor
Iată care sunt recomandările specialiștilor pentru această perioadă:
1. Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spații dotate cu aer condiționat (magazine, spatii publice);
2. Evitați aglomerațiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00 - 18.00;
3. Purtați haine lejere, subțiri, deschise la culoare, pălirii și ochelari de soare;
4. Beți l,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe și ceaiuri călduțe (soc. mușețel, urzici);
5. Mâncați fructe și legume (pepene, prune, roșii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă); mâncați echilibrat și variat insistând pe produsele cu valoare calorici mică;
6. Evitați băuturile ce conțin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare;
7. Evitați alimentele cu un conținut sporit de grăsimi, în special de origine animală;
8. Nu consumați alcool - vă deshidratează și vă transformă într-o potențială victimă a caniculei;
9. Mențineți legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilități), interesând-vă de starea de sănătate a acestora și oferiți-le asistență ori de câte ori au nevoie;
10. Nu lăsați copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
11. Cereți sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferință, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră;
12. Persoanele care suferă de diferite afecțiunii își vor continua tratamentul, conform indicațiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente;
13. Pentru ameliorarea condițiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea și ritmului activităților fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static și alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.
Meteorologii au anunțat că, în intervalul 25 iunie – 29 iunie, un val de căldură se va extinde și se va intensifica în toate regiunile țării. Va fi caniculă vineri (26 iunie) în vest și nord-vest, sâmbătă (27 iunie) și în centru și sud, iar duminică (28 iunie) în toată țara. Disconfortul termic se va accentua treptat, iar indicele temperatură umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități în zonele de câmpie, iar apoi și în cele de deal. Temperaturile maxime se vor situa în general între 30 și 39 de grade, cu cele mai ridicate valori în Câmpia de Vest în a doua parte a intervalului. Nopțile de sâmbătă spre duminică și duminică spre luni vor avea temperaturi minime ce vor caracteriza local nopți tropicale, iar la nivel național acestea se vor situa între 14 și 25 de grade.
ANM a emis și două coduri de caniculă, pentru zilele următoare, care vizează și Clujul (detalii aici).











