Este a 7-a oară când actorul care îl interpretează pe ”Firicel” a fost prins drogat la volan sau fără permis, dar acesta tot a scăpat basma curată
- Scris de Silvia Pugna
- azi, 08:19
- Life
- Ascultă știrea
Cuzin Toma a fost pus sub control judiciar după ce s-a urcat la volan sub influența substanțelor interzise și a provocat un accident în Teleorman, deși ”Firicel” are un șir lung de încălcări ale legii care implică consumul de droguri la volan, notează CanCan.
Este a șaptea oară când actorul Cuzin Toma este prins că încalcă legea. Acesta are inclusiv o condamnare la un an de închisoare cu suspendare, reușind să obțină amânarea pedepsei pentru că este implicat în „proiecte educaționale”.
Prima dată când a fost în vizorul autorităților s-ar fi întâmplat în urmă cu zece ani, scrie sursa citată, atunci când polițiștii au descoperit substanțe interzise în mașina pe care o conducea. În plus, și analizele de sânge au confirmat consumul de stupefiante. Procurorii DIICOT au considerat că nu există un interes public în urmărirea lui penală, astfel că a scăpat fără sacțiuni.
Mai mult decât atât, dosarul a fost închis definitiv de Tribunalul București, iar la două luni distanță a fost din nou prins cu substanțe interzise în mașină. Problemele legale nu s-au oprit aici pentru el. În timp ce era cercetat penal, el a fost depistat de polițiști în trafic, pe un bulevard din București, cu o țigară cu substanțe psihoactive. Cu toate acestea, el a scăpat încă o dată.
În anul 2018, un prim dosar ajunge în instanță. Actorul fusese prins de două ori în decursul a două luni la volanul mașinii, deși avea permisul suspendat. De asemenea, el a fost testat pozitiv și la substanțe interzise.
În 2022, Judecătoria Sectorului 3 decide o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare, dar cu amânare. Acesta a rămas astfel, sub supraveghere timp de doi ani. Autoritățile au invocat motive precum faptul că și-a recunoscut greșelile, nu avea antecedente penale, era implicat în proiecte educaționale și nu provocase până atunci un accident.
Doar că actorul nu s-a oprit nici de această dată, iar în 2025, a urcat din nou la volan sub influența substanțelor interzise și a fost prins în Sectorul 1 al Capitalei. I s-a suspendat dreptul de a conduce, iar un detaliu important este că dosarul este încă pe rol. Totuși, după incidentul de marți, 13 octombrie, el a fost plasat doar sub control judiciar.











