BioNTech se autodepășește! Va produce un număr RECORD de doze de vaccin până la sfârșitul anului

BioNTech se autodepășește!  Va produce un număr RECORD de doze de vaccin până la sfârșitul anului
| Foto: Financial Times

Inițial, reprezentanții companiei anunțaseră un obiectiv de 1,3 miliarde doze. Acum, au estimat câ pot produce două miliarde de doze, până la sfârșitul lui 2021.

Această estimare include însă şi ''noul standard'', care permite extragerea a şase doze de vaccin dintr-o fiolă, în loc de cinci doze până în prezent.

BioNTech, care produce acest vaccin în parteneriat cu compania farmaceutică americană Pfizer, mizează de asemenea pe extinderea capacităţilor de producţie, printre care şi darea în exploatare aşteptată la sfârşitul lunii februarie a unităţii de producţie de la Marburg, în Germania. Această nouă fabrică va permite suplimentarea capacităţii anuale de producţie cu până la 750 de milioane de doze, dintre care circa 250 de milioane în primul semestru al acestui an.

Pfizer-BioNTech are în prezent o fabrică în Belgia, la Puurs, unde sunt produse vaccinurile destinate ţărilor Uniunii Europene, şi alte trei în SUA.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a actualizat vineri prospectul vaccinului Pfizer/BioNTech, stabilind că din fiecare fiolă pot fi extrase şase doze de vaccin, dar cu condiţia folosirii unor seringi cu un volum nu mai mare de 35 de microlitri.

Comisia Europeană a anunţat tot vineri o comandă adiţională pentru 200 de milioane de doze de vaccin Pfizer/BioNTech, plus 100 de milioane ca opţiune, după criticile adresate Bruxellesului că nu a comandat anterior mai multe doze din acest vaccin, primul autorizat de EMA pentru utilizare în UE. Din comanda anterioară de 300 de milioane de doze, 200 de milioane de doze sunt programate să fie livrate până în septembrie, iar 75 de milioane de doze adiţionale de vaccin ar urma să fie livrate în al doilea trimestru al acestui an, potrivit Comisiei Europene.

Desfăşurarea campaniei de vaccinare este criticată în mai multe ţări europene, în special în Franţa, unde a fost iniţiată foarte lent, precum şi în Germania, unde medicii deplâng faptul că din cauza numărului insuficient de doze personalul sanitar nu este prioritar la vaccinare.

Comenteaza