În sfârșit! UE şi Pfizer/BioNTech vor modifica contractul privind vaccinurile anti-COVID

În sfârșit! UE şi Pfizer/BioNTech vor modifica contractul privind vaccinurile anti-COVID

UE a ajuns la un acord cu Pfizer şi BioNTech pentru a modifica termenii contractului de furnizare de vaccinuri COVID-19, în ideea reducerii numărului de doze şi a prelungirii termenului de livrare.

Acordul ar urma să fie anunţat vineri în mod oficial, a declarat pentru Reuters o sursă din apropierea acestui dosar. Modificarea vine după mai multe luni de negocieri şi pe fondul presiunilor exercitate de guvernele UE asupra Bruxelles-ului pentru a obţine o schimbare a contractului iniţial având în vedere excedentul mondial de doze de vaccin COVID-19, scrie Agerpres.

Contractul actual, semnat în luna mai 2021 de Comisia Europeană şi Pfizer/BioNTech, acoperă 900 de milioane de doze de vaccin care urmează să fie livrate în 2022 şi în 2023, cu opţiunea pentru alte 900 de milioane de doze, până la finele lui 2023.

Aproape jumătate din primul lot de 900 de milioane de doze de vaccin prevăzut în contractul iniţial nu au fost livrate încă, pentru că cererea de vaccinuri a scăzut semnificativ anul trecut. De asemenea, UE nu şi-a exercitat opţiunea pentru cele 900 de milioane de doze suplimentare.

Sursa citată de Reuters susţine că modificarea negociată de părţi prevede reducerea, cu aproximativ o treime, a numărului de doze de vaccin pe care UE este obligată, în continuare, să le cumpere. În schimb, blocul comunitar va trebui să plătească o taxă pentru fiecare doză de vaccin anulată, a precizat sursa, care nu a dorit să spună cât de mare este acea taxă.

Părţile ar urma să anunţe vineri acordul la care au ajuns, susţine sursa care a dorit să îşi păstreze anonimatul. Discuţiile sunt în derulare şi rămân confidenţiale, a precizat la rândul său un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Negocierile cu BioNTech/Pfizer vin într-un moment în care blocul comunitar vrea să îşi revizuiască legislaţia care reglementează industria sa farmaceutică, evaluată la 148 de miliarde de dolari, în speranţa că astfel va relansa investiţiile şi va extinde accesul la medicamente ieftine, într-un moment în care bugetele pentru sănătate sunt afectate de costul tratării COVID-19.

Câte milioane de vaccinuri anti-COVID urma să primească România

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat la începutul lunii martie 2023 că țara noastră ar urma să mai primească din 2022 aproximativ 8 milioane de doze de vaccin împotriva COVID din contractul cu Pfizer/BioNTech, precizând că din contractul din 2023 ţara noastră nu a luat nicio doză din cele 19 milioane cât reprezintă angajamentul României, făcut în mai 2021. 

"(...) obligaţiile contractuale rămân dacă nu va exista un aranjament între Comisia Europeană care a semnat pentru şi în numele statelor membre aceste contracte, sigur, cu acordul statelor, pentru că Comisia şi producătorii n-au făcut altceva până la urmă decât să pună în aplicare aceste lucruri cu acordul statelor. (...) Noi încercăm să găsim cele mai bune soluții împreună cu Guvernul, pentru a soluţiona această problemă care este foarte serioasă şi care aruncă, din punctul meu de vedere, o umbră şi pune probleme în general programelor de vaccinare nu neapărat pentru infecţia COVID, dar şi pentru alte programe de vaccinare, pentru că este inadmisibil ca produsele care nu sunt folosite să fie cumpărate în cantităţi mari şi ulterior distruse", a explicat, atunci, Rafila.

 

Comenteaza