Respectă această regulă simplă și vei trăi mai mult

Respectă această regulă simplă și vei trăi mai mult
Speranța de viață a unei persoane care stă jos mai puțin de trei ore pe zi este cu 2 ani mai mare, în timp ce speranța de viață a unei persoane care nu își petrece mai mult de două ore pe zi în fața televizorului poate crește cu aproximativ 1,38 ani.

Studiul a fost publicat în revista British Medical Journal (BMJ) și a fost realizat pe un eșantion larg din populația americană cu vârsta de peste 18 ani.

Cercetătorii i-au împărțit pe subiecți în funcție de răspunsurile lor privind timpul pe care și-l petrec zilnic în poziția așezat - mai puțin de 3 ore, între 3 și 6 ore și respectiv peste 6 ore. De asemenea, ei au fost împărțiți și după timpul petrecut în fața televizorului: mai puțin de 2 ore, între 2 și 4 ore și respectiv mai mult de 4 ore.

"Rezultatele acestui studiu demonstrează că persoanele care stau așezate perioade lungi de timp sau care urmăresc mult timp programele de la televizor, au speranța de viață mai redusă", conform autorilor săi.

Sedentarismul este cunoscut pentru faptul că favorizează diferitele tipuri de diabet, maladiile cardiovasculare și crește mortalitatea generală.

"Anumite studii susțin că în poziție așezat musculatura picioarelor nu este deloc activă, ceea ce produce o serie de perturbări la nivelul circulației sanguine și acumulări de zahăr și de grăsimi în organism", explică coordonatorul acestui studiu, Dr Peter Katzmarzyk de la Universitatea din Louisiana.

Pentru a rămâne sănătoși, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă cel puțin 150 de minute de exerciții fizice moderate sau intense pe săptămână.

sursa: AGERPRES

 

Comenteaza