Primarul de la Dej, Costan Morar, și-a depus candidatura pentru un nou mandat

Primarul de la Dej, Costan Morar, și-a depus candidatura pentru un nou mandat
| Foto: Primăria Dej

Liberalul Costan Morar s-a înscris oficial în cursa pentru Primăria Dej. Edilul și echipa de consilieri locali și-au depus vineri candidaturile.

Acesta ar urma să fie al cincilea mandat la Primăria Dej.

„Mi-am depus azi candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Dej și vă chem și pe dumneavoastră alături de mine cu încredere, ca alături, umăr la umăr, să construim orașul proiectului de suflet, orașul pentru noi toți.

Am implementat zeci de proiecte în domeniile majore de dezvoltare, punând Dejul pe primele locuri din țară în acest demers.

Am cheltuit transparent și eficient banul public, cu adevărat în interesul concetățenilor mei, am creat în jurul meu, în administrația locală, o echipă de oameni care respectă funcția publică și servesc cu devotament cetățeanul.

Împreună cu dumneavoastră am pus Dejul pe acest drum, al dezvoltării pe termen lung, al regăsirii identității culturale și administrative pe care a avut-o și o merită și acum.

În primul rând și, probabil singurul motiv, pentru care doresc să continui sunteți dumneavoastră, dragi dejeni. V-am simțit tot timpul lângă mine, parte din proiectul nostru pentru Dej. 

Marile proiecte care se prefigurează în viitor la Dej au nevoie de o abordare responsabilă, cu experiență și maturitate. De aceea, alături de o echipă PNL de consilieri locali dedicați, dinamici și profesioniști vă chem și pe dumneavoastră alături de mine cu încredere, ca alături, umăr la umăr, să construim orașul proiectului de suflet, orașul pentru noi toți”, a spus primarul Costan Morar.

 

 

 

 

 

 

 

 

Comenteaza