Polițiștii au luat la control drumurile din Cluj. A „plouat” cu sute de amenzi, iar 50 de șoferi au rămas pietoni

Polițiștii au luat la control drumurile din Cluj. A „plouat” cu sute de amenzi, iar 50 de șoferi au rămas pietoni
| Foto: turnulsfatului

Polițiștii clujeni au avut un weekend plin, în perioada 5-7 aprilie, după ce au luat la control mai multe drumuri din județ. Ca rezultat, aceștia au aplicat sute de sancțiuni contravenționale și au reținut mai multe permise.

Polițiștii rutieri din cadrul inspectoratului, sub coordonarea Serviciului Rutier au acționat, în weekend-ul 5-7 aprilie, pe principalele artere din județ pentru a preveni producerea accidentelor rutiere și cu scopul de a descuraja participanții la trafic să încalce normele legale.

"S-a urmărit astfel impunerea respectării regimului legal de viteză, responsabilizarea pietonilor, dar și depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise", a transmis IPJ Cluj.

În cadrul acțiunilor organizate pe parcursul celor trei zile în intervalele orare 12.00-15.00 și 15.00-19.00, polițiștii au aplicat 431 de sancțiuni contravenționale.

Din totalul sancțiunilor, 235 au reprezentat abateri de la regimul legal de viteză. 4 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru conducerea vehiculelor sub influența alcoolului în limita contravenționalului, iar alte 20 au fost aplicate pietonilor.

De asemenea, polițiștii au reținut 50 de permise de conducere, 46 dintre acestea fiind pentru viteză excesivă.

Totodată, pe parcursul controalelor în trafic au fost efectuate peste 220 de testări pentru depistarea conducătorilor aflați sub influența alcoolului.

În total, polițiștii au depistat 9 infracțiuni flagrante la regimul rutier.

Un exemplu semnificativ a fost la data de 7 aprilie, când polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene au depistat un tânăr de 21 de ani, care se deplasa cu un autoturism pe DJ 105T, pe raza localității Berindu, deși nu avea permis de conducere.

Totodată, testarea acestuia cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Comenteaza