Reuniune de urgență la Bruxelles, după impunerea tarifelor americane
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 12:15
- Politica
- Ascultă știrea

Liderii europeni s-au reunit la Bruxelles pentru a coordona un răspuns comun la tarifele de 30% anunțate de președintele Donald Trump.
Miniștrii comerțului din Uniunea Europeană s-au reunit luni la Bruxelles pentru a discuta strategia blocului comunitar în urma deciziei administrației americane de a impune tarife de 30% asupra importurilor din UE, începând cu 1 august, informează Mediafax. Donald Trump a trimis scrisorile oficiale privind noile tarife către liderii europeni sâmbătă, prin intermediul platformei sale de socializare, marcând oficial sfârșitul perioadei de grație de trei luni.
Blocul comunitar, principalul partener comercial al Statelor Unite și cea mai mare piață unificată din lume, a avertizat că noile tarife vor afecta guvernele, companiile și consumatorii de pe ambele maluri ale Atlanticului. Printre produsele vizate se numără brânzeturile franțuzești, bunurile din piele italiene, electronicele germane și produsele farmaceutice spaniole, care ar putea deveni mai scumpe în SUA, astfel. Tarifele se aplică și Mexicului.
„Nu ar trebui să impunem contramăsuri în această etapă, dar trebuie să fim pregătiți să folosim toate instrumentele din cutia cu unelte. Ne dorim un acord, dar dacă vrei pace, trebuie să te pregătești de război”, a declarat ministrul danez de externe, Lars Løkke Rasmussen, citat de AP News.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a precizat că scrisoarea trimisă de Casa Albă oferă timp până la 1 august pentru negocieri: „Avem timp până la 1 august să găsim o soluție.”
Maroš Šefčovič, vicepreședintele Comisiei Europene și negociator-șef al UE în relația cu SUA, a confirmat că dialogul va continua. În paralel, Uniunea Europeană și-a intensificat demersurile pentru extinderea relațiilor comerciale cu alte regiuni, potrivit vicepreceședintelui Executivului european: „Ne dublăm eforturile pentru a deschide noi piețe”, care a menționat semnarea unui nou parteneriat economic cu Indonezia.
În weekend, premierul Indoneziei a fost prezent la Bruxelles pentru semnarea acestei înțelegeri. „Parteneri ca noi trebuie să se apropie și mai mult atunci când incertitudinea economică se întâlnește cu volatilitatea geopolitică”, a afirmat Ursula von der Leyen cu această ocazie.