Joc de fată mare: Vasile Dâncu mai nu vrea, mai se lasă

Joc de fată mare: Vasile Dâncu mai nu vrea, mai se lasă
În continuare clujeanul Vasile Dâncu transmite, direct sau folosind „purtători de cuvânt” de genul şefului PSD Liviu Dragnea, mesaje contradictorii privind posibilul său rol în viitorul guvern.

Considerat de mai mulţi analişti drept una dintre cele mai dezirabile soluţii de premier al unui viitor eventual guvern construit în jurul PSD, Vasile Dâncu a evitat în permanenţă să dea un răspuns tranşant dacă e dispus să preia sau nu conducerea viitorului executiv. Mai mult chiar, a trecut la emis mesaje publice contradictorii privind acest subiect.

Dacă ar fi să-i dăm crezare lui Dragnea şi celor spuse de el la o televiziune, vicepremierul clujean i-ar fi trasat sarcină să informeze opinia publică asupra faptului că nu vrea să fie prim-ministru. Numai că exact în aceeaşi zi, la o altă televiziune (de data aceasta on-line), Dâncu o dădea din nou la scăldat, punând aceeaşi placă cum că el s-ar întoarce la catedră şi-n bibliotecă, dar, dacă patria i-o va cere...

„Primul meu gând este acela de a mă întoarce la instrumentele mele, la universitate, la proiectele mele. Aceasta este prima mea intenţie. Sigur că n-am crezut nici că voi fi încă o dată ministru sau vicepremier în acest guvern, a fost aproape un accident al fiinţei mele. Nu exclud nici în viitor suprize, dar nu mă aştept la asta şi, cu cea mai mare probabilitate, nu voi participa la următoarea guvernare, însă depinde, sigur, de foarte multe - de la vot, de la modul cum se va face majoritatea, de cine vor fi ceilalţi oameni care vor face parte din aceste echipe, la stilul de negocieri care se vor face pentru asta. Sunt foarte multe lucruri de care depinde acest lucru, însă proiectul meu personal nu este înspre acest lucru", a declarat vicepremierul clujean.

 

Comenteaza