Concurență mare pe listele PNL pentru Consiliul Județean Cluj! 47 de liberali se bat pe cele sub 20 de locuri eligibile

Concurență mare pe listele PNL pentru Consiliul Județean Cluj! 47 de liberali se bat pe cele sub 20 de locuri eligibile
| Foto: cjcluj.ro

Nu mai puțin de 47 de persoane s-au înscris pe listele PNL pentru a candida la un loc în Consiliul Județean Cluj, în condiţiile în care numărul actual al mandatelor PNL este de 16, la care se adaugă cele ale preşedintelui şi vicepreşedintelui instituţiei.

„În aceste zile lucrăm la lista finală pentru Consiliul Județean. Partidul va finaliza și aproba această listă, însă - ceea am propus eu și colegii mei - vom alege criteriile de performanță. O parte dintre colegii care au fost în consiliu până acum și au avut rezultate bune vor fi luați în calcul pe mai departe.

De asemenea, vorbim și de colegi noi, din partea organizațiilor de femei și de tineret, care se vor regăsi în această lista a PNL pentru Consiliul Județean. Nu în ultimul rând, îmi doresc o reprezentare echilibrată a întregului județ. Ne dorim ca jumătate din cei care vor intra în consiliu să reprezinte județul, iar cealaltă jumătate să reprezinte municipiul Cluj-Napoca”, a declarat la ZIUA LIVE președintele CJ Cluj, Alin Tișe.

Acesta a mai spus că se va găsi o formulă optimă printr-o listă echilibrată, pe care partidul o va aproba ulterior, și că fiecare zonă din județul Cluj va fi reprezentată, deoarece cel mai bine cunoaște problemele unei zone un om din zona respectivă.

„Pentru lista de solicitări s-au înscris 47 de persoane, ceea ce înseamnă un număr foarte mare, raportat la faptul că întregul Consiliul Județean Cluj are 37 de consilieri. Există un interes foarte mare pentru această listă și mă bucur.

Ceea ce ne dorim noi este să depășim performanța de acum 4 ani. Nu vehiculez cifre sau procente, pentru că sunt chestiuni care nu pot fi controlate de noi, dar ne-am dori să depășim numărul de 18 consilieri pe care îl avem astăzi. Vrem prin ceea ce am făcut, prin munca noastră, să convigem același număr de clujeni ca acum 4 ani, dar și pe unii dintre cei care nu ne-au votat atunci”, a adăugat Alin Tișe.

Comenteaza