Candidează Florin Cîțu la șefia PNL și Preşedinţia României? Ce spune premierul

Candidează Florin Cîțu la șefia PNL și Preşedinţia României? Ce spune premierul

Prim-ministrul Florin Cîţu a precizat că are o experienţă politică ce i-ar permite să deţină o funcţie la vârful PNL.

Întrebat, joi seara despre intenţia de a candida la şefia PNL, Florin Cîţu a spus că este concentrat mai mult pe ce are de făcut la Guvern, dar că are experienţă pentru o funcţie de vârf în PNL. „Sunt concentrat pe ceea ce fac la Guvern, iar PNL nu are anunţat niciun Congres. Nu e o discuţie aşa ceva. Când va fi anunţat Congresul, sunt sigur că vor fi mai multe persoane care vor anunţa candidaturi.

Eu am spus de fiecare dată: cred că am acumulat experienţă destulă pentru a contribui în PNL la vârf. În ce poziţie, vom vedea atunci. Dar până nu se anunţă Congresul, nu are sens. Mă concentrez pe a face o treabă cât mai bună la guvernare, pentru că o guvernare bună înseamnă lucruri bune şi pentru PNL”, a spus premierul, la Digi 24, potrivit Mediafax.

Cîţu a fost întrebat, în continuare, ce părere are despre faptul că actualul preşedintele al PNL, Ludovic Orban, şi-a anunţat nu doar candidatura la şefia PNL, ci şi la Preşedinţia României. „Foarte mulţi oameni şi-au anunţat candidatura la preşedinţia României în 2024. E bine să fie competiţie. Din punctul meu de vedere pentru PNL trebuie să avem o guvernare de succes. Fără o guvernare de succes, oricare ar fi candidatul PNL la preşedinţie în 2024 şansele sunt foarte mici dacă nu avem o guvernare de succes”, a spus Florin Cîţu.

Întrebat, de asemenea, dacă va candida să fie preşedintele României, Cîţu a răspuns amuzat: „M-aţi luat de la Congres şi m-aţi dus în 2024? În momentul acesta pentru mine contează sănătatea românilor, campania de vaccinare şi o guvernare de succes”.

Comenteaza