Precum arată unii jurnaliști „pe dinăuntru”, așa arată țara „pe dinafară”

Există în ultimul timp în spațiul public o nemaiîntâlnită isterie a „dezvăluirilor” privind justiția, politicienii, „serviciile” zise de forță. Ele vin fie dinspre cei care critică statul paralel euclidian, fie dinspre statul penal dar apărător nevoie mare al libertății individuale în spiritul „liberal” vocalizat și repetat de mediocritatea indigestă a lui Tăriceanu.

Toată această isterie este întreținută în mass-media, infestată de câțiva jurnaliști toxici și manipulatori, plătiți „cu ziua” precum slugile proaste. Acești zilieri se află la discreția oricărui penal sau inculpat, caractere pervertite definitiv „pe dinăuntru”, zilieri de care România postcomunistă nu a dus lipsă niciodată.

În afara unor realități politice ce s-au constituit dintr-o complexitate de factori, regimurile politice succesive s-au derulat și s-au validat și cu voia unor ziariști „pe dinăuntru” malefici și complici ai răului. Datorită unora dintre ei, relativizând și subscriind la răul neocomunist, l-am avut pe I. Iliescu perceput acum drept o fatalitate asumată. S-a afirmat că deși este în esență un politician cu idei și convingeri comuniste este însă un om politic abil, învăluit de unii jurnaliști cu o manta pozitiv-îngăduitoare.

L-am avut pe A. Năstase autoritar și înfumurat, creditat însă cu o „masivă știință de carte” și calificat, în mod năucitor, de unii ziariști ca „cel mai bun prim-ministru” de după 1989, care a condus cel mai bun guvern.... și care, tocmai de aceea, a pierdut alegerile prezidențiale din 2004. L-am avut pe Tăriceanu „papionat” dar minimal, scorțos dar slugărind la toți stăpânii pesediști (Iliescu, Ponta, Dragnea). L-am avut președinte și pe E. Constantinescu, închis în formularea repetitivă de învins de securitate, unul dintre învingători pare să fi fost M. Ciuvică, fostul șef de cabinet al acestui președinte metafizic.

Datorită unor ziariști, de astă dată admirativi, l-am avut pe T. Băsescu președinte, fals justițiar și haios convertit instantaneu prin „râsu' plânsu'” la anticomunism. A fost savurat într-un mod de neînțeles de intelectuali de vârf, „capeși și dăunoși”. Le-a plăcut intelectualilor și jurnaliștilor rafinați acest politician bolovănos, aparent rebel, un Heathcliff de ”La răscruce de vânturi” care a magnetizat afecțiunea domnițelor „recente”.

Datorită acelorași jurnaliști, îi avem pe Dragnea și Tăriceanu lătrând și mârâind împotriva statului de drept. Datorită lor îl avem pe S. Ghiță, coborât monstruos din cântecul Cleopatrei Stratan: „Nimic nu-i bun de când/Mă gândesc la Ghiță/Dar Ghiță nu-i în sat/Eu m-am interesat/Îmi pare că-i plecat/După graniță.../Ghiță, te-aștept diseară la portiță.../”. Toți acești ziariști l-au măcinat neobosit pe Dacian Ciloș, socotit prim ministrul unui guvern zero. Acest zero a fost repetat savuros și de politicieni precum .... O. Vasilescu cu O de la zero. Astfel, acești ziariști au „moșit” venirea salvatorului PSD, adică salvamarul dunărean, așa cum Băsescu a fost salvamarul de la Pontul Euxin.

Din acest motiv există în practica susținerii răului un itinerar gradual, de la relativizările din cazul lui I. Iliescu la vârful minciunii instituționalizate diabolic astăzi. Constatăm că minciuna este pusă în mod apăsat în serviciul actualei puteri Dragnea-Tăriceanu-Voiculescu-Ghiță printr-un mercenariat de cea mai joasă speță în care jurnaliștii sunt plătiți cu ora sau cu bani aruncați la capul scării. Asistăm la un spectacol mediatic al cabotinilor întreținuți de votul din 2016. Acestora li se adaugă jurnaliști istericoși și răzbunători pe ei înșiși, ca de pildă cel cu nume de pasăre-buhă, fost dregător de taină la Cotroceni. Istericos și aflat uneori în pragul apoplexiei, oficiază ca un adevărat  inchizitor la o televiziune de serviciu și care, din păcate, pare să fie un produs suspect de teapa celor care au confiscat și înmormântat definitiv Convenția Democrată din 1992-2000.

Sunt convins că nu am avea o țară „pe dinafară” precum cea a lui Dragnea-Tăriceanu-Ghiță dacă nu ar arăta în acest fel jurnaliștii „pe dinăuntru”. Tot astfel, și comunismul a rezistat multe decenii prin complicitate, subscriere la rău și la pactul slujirii diabolice.

Cauzele apariției și reproducerii unor astfel de jurnaliști pot fi grupate în două categorii. În primul rând, se pare că aceștia nu au suficientă analiză, competențe legate de interpretarea critică și nu au o situare obiectivă față de realitatea politică. Având aceste deficiențe, se lansează în descrieri pripite, repetitive, adevărate clișee de gândire. Sunt convins că aceștia nu au trecut peste cele două „revoluții” intelectuale din biografia fiecăruia dintre noi atunci când, în clasele elementare I - IV, tovarășa/doamna învățătoare ne cerea să depășim două obstacole: „să extragem ideile principale dintr-un text” și „să povestim prin cuvintele noastre ceea ce am citit”.

A doua categorie de cauze, de astă dată definitiv condamnabile, se leagă de faptul că unii jurnaliști au devenit simbriași ai unor puternici ai zilei în schimbul pierderii rațiunii, dar mai ales a demnității. Intre cele două situări sau cauze, în spațiul rămas gol, apare dintr-o dată, din you tube..., Mugur Ciovică.