Judecătorii care au mărit salariile magistraților prin sentințe definitive au ignorat cinci decizii ale CCR. Curtea de Apel București: „Asta nu contează”

Un conflict juridic de durată între puterea judecătorească și autoritățile legislative și executive revine în atenție, pe fondul unor litigii salariale care ar putea genera obligații bugetare estimate la peste 5 miliarde de lei.

În centrul disputei se află modul în care instanțele au interpretat, în timp, legislația privind discriminarea în raport cu salarizarea magistraților, în ciuda unor decizii ale Curții Constituționale a României, scrie G4media.

Curtea Constituțională a României a emis în 2008 și 2009 mai multe decizii prin care a stabilit că instanțele nu pot crea, prin hotărâri judecătorești, norme noi de salarizare, inclusiv prin extinderea unor majorări sau sporuri pe criterii de discriminare.

Potrivit acestor decizii, invocarea principiului nediscriminării, inclusiv în baza OUG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea discriminării, nu poate fi folosită pentru a înlocui competența Parlamentului sau a Guvernului în materie de politică salarială.

Cu toate acestea, în anii următori, numeroase instanțe ar fi continuat să acorde, în mod individual, majorări salariale pentru magistrați, invocând exact acest principiu, ceea ce ar fi generat o jurisprudență neunitară transformată ulterior într-un fenomen sistemic.

Impact bugetar: peste 5 miliarde de lei în discuție

Pe acest fond, s-a acumulat un volum semnificativ de drepturi salariale restante. Estimările actuale indică un impact bugetar de aproximativ 5,2 miliarde de lei doar pentru anul în curs, sumă asociată hotărârilor judecătorești definitive prin care au fost acordate majorări salariale.

Situația a ajuns în instanță într-un dosar deschis de conducerea Înalta Curte de Casație și Justiție, care solicită executarea acestor drepturi salariale de la stat.

În proces, Ministerul Finanțelor a invocat existența mai multor decizii ale CCR din 2008, susținând că acestea interzic instanțelor să acorde astfel de majorări pe baza principiului nediscriminării.

Argumentul ministerului vizează faptul că hotărârile judecătorești prin care au fost acordate sporuri ar fi fost pronunțate cu ignorarea unor decizii obligatorii ale Curții Constituționale.

În perioada 2007–2009, Înalta Curte ar fi emis și unele hotărâri de unificare a practicii judiciare prin care erau recunoscute, în bloc, anumite drepturi salariale, ceea ce a alimentat tensiuni instituționale privind separația puterilor în stat.

Fostul președinte Traian Băsescu a sesizat la acel moment Curtea Constituțională cu privire la existența unui conflict juridic de natură constituțională între puterea judecătorească și celelalte puteri ale statului.

Ulterior, prin decizia nr. 838/2009, CCR a stabilit că Înalta Curte are obligația de a asigura interpretarea unitară a legii, fără a avea competența de a crea, modifica sau abroga norme juridice.

Critici și interpretări juridice

Fostul judecător CCR Augustin Zegrean a afirmat că deciziile Curții au urmărit stoparea practicii prin care instanțele ar fi creat, indirect, norme de salarizare, însă aplicarea lor a fost inconsistentă în practică.

De cealaltă parte, în motivările unor hotărâri judecătorești, s-a susținut principiul autorității de lucru judecat, chiar și în situații în care soluțiile au fost criticate ca fiind pronunțate cu ignorarea unor decizii ale CCR.

În prezent, dezbaterea rămâne una sensibilă, aflată la intersecția dintre independența justiției, autoritatea Curții Constituționale și disciplina bugetară a statului.

Președinta Lia Savonea se află implicată în litigiul care a readus în discuție aceste chestiuni, într-un context în care impactul financiar și juridic al hotărârilor anterioare continuă să producă efecte semnificative.

Disputa evidențiază o problemă structurală mai amplă: tensiunea dintre hotărâri judecătorești definitive și decizii constituționale obligatorii, într-un sistem în care efectele juridice și financiare ale unor practici vechi încă se resimt la scară largă.