Dragoş Damian, Terapia Cluj: Marcel Ciolacu, curaj! Taie toate scutirile, facilităţile şi schemele de ajutor, aceste “pensii speciale” din economie

Ieri împreună cu colegii din financiar am făcut terapie prin râs citând rezultatele financiare publicate de subsidiara din România a unui gigant internaţional, una dintre companiile care beneficiază la noi de scutiri.

Marja de profit pentru 2022 a fost de 0,2%, în condiţiile în care la nivel de grup marja de profit este de 10%. Sigur că este bine, puteau raporta pierderi cum a fost în anii precedenţi, dar iată că şi-au curăţat conştiinţa. Şi e doar unul dintre cazurile care ilustrează paradisul fiscal propriu neocapitalismului românesc, concept care merită aprofundat.

Paradisul fiscal propriu neocapitalismului românesc care în cele din urma a ciuruit veniturile bugetare aducându-ne aproape de pierderea banilor din PNRR – reamintim celor care nu sunt absolvenţi de ASE că nu din PIB-ul pe care îl laudă toată lumea se constuiesc şcoli, străzi şi spitale si se tratează pacienţii cu cancer, ci din veniturile bugetare – a făcut mutaţii profunde în economie, generând trei categorii de companii. În prima categorie intra companiile care zboară pe sub radar, experte în “optimizare” fiscală, adică cele care pompează criminalitate fiscală, dar pe care nu le prinde nimeni.

A doua categorie, formată din companiile care au ştiut să îşi planteze experţi în poziţii cheie din guvernare, sunt beneficiarele de scutiri, facilităţi şi scheme de ajutor.

Iar în cea de-a treia categorie intră companiile care plătesc absolut toate dările către stat în condiţiile în care nu reuşesc, deşi fac eforturi, să se reclasifice în primele două categorii.

Are dreptate Radu Burnete când vorbeşte despre politica fiscală rămasă în urmă fiind prizoniera unei administraţii fanariote. Radu, dacă eşti de acord, hai să aducem conceptul în contemporaneitate şi să-i spunem paradis fiscal propriu neocapitalismului românesc, poate prindem o catedră la facultate şi câştigăm un ban din drepturi de autor.

Astăzi Marcel Ciolacu este faţă în faţă cu dezastrul produs de toate scutirile, facilităţile şi schemele de ajutor date fără noimă către afaceri care nu au adus valoare adaugată, nu au adus nici măcar PIB. Om de o abilitate politică uluitoare, Marcel Ciolacu are două opţiuni. Prima, la care se pare că s-a angajat, să joace în doi timpi, să taie din cheltuielile publice, arătând ce sacrificii face statul şi apoi să aplice din pachetul “pe surse” de măsuri fiscale un mix-everything-everwhere-all-at-once din care nimeni nu va şti imediat cine câştigă şi cine pierde, dar care pe hârtie convinge şefii de la Bruxelles că rezolvă problema deficitului excesiv.

Cealaltă opţiune a lui Marcel Ciolacu este să aibă curaj şi să facă ceea ce îi spun toţi experţii (vorbim de experţii adevăraţi, nu de cei plantaţi în guvernare de companiile din categoria doi, de mai sus) că este just să facă şi anume să taie toate scutirile, facilităţile şi schemele de ajutor – aceste “pensii speciale” care nu aduc absolut nicio valoare pentru economia României.

Va fi supărare mare prin partide, dar nici o grijă, nu dă nimeni faliment, nu pleacă nimeni, nu va fi mai rău decât în prezent. În cel mai rău caz se pierd nişte contracte ale unor firme de PR şi ale unor consultanţi economici care încearcă cu lacrimi în ochi să convingă opinia publică la ce dezastru economic ar conduce tăierea scutirilor, facilităţilor şi schemelor de ajutor. (Opinie publicată în zf.ro)