Dragoş Damian, CEO Terapia: Prezidenţiale 2024. Propunere de modificare a jurământului de investire / Pentru asta trebuie ei să jure în fața românilor și a lui Dumnezeu

Dragoş Damian, CEO Terapia: Prezidenţiale 2024. Propunere de modificare a jurământului de investire / Pentru asta trebuie ei să jure în fața românilor și a lui Dumnezeu

Haideți să încercăm un alt jurământ de învestire, SMART, cum îi spun corporatiştii, cu obiective Specifice, Măsurabile, Accesibile, Realiste și cu Termene clare.

“Jur
Să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României.
Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”

Acesta este jurământul de învestire al Președintelui României, cel mai iubit și mai de încredere și mai ales dintre români – cel puțin în momentul în care este ales - cel care va conduce țara până în 2029, poate până în 2034. Miniștrii depun același jurământ iar membrii Parlamentului și primarii unul similar. Emoționant, înălțător, copleșitor. Dar și cam generalist, nu credeți? Și ușor ieșit din contemporaneitatea complicată, cu trei generații X, Y și Z care par a nu se înțelege asupra priorităților, cu războaie, pandemii și alte crize, cu noi alianțe militare, cu nouă ordine economică mondială, cu marile migrații populationale, cu schimbări climatice și de resurse energetice, cu inteligență artificială. Și altele la fel. 

Haideți să încercăm un alt jurământ de învestire, SMART, cum îi spun corporatiştii, cu obiective Specifice, Măsurabile, Accesibile, Realiste și cu Termene clare.

Ce spuneți de asta:

“Jur
Să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea că pe timpul mandatului meu
Să nu se poarte nici un război pe teritoriul României,
Să tratez partenerii strategici drept parteneri, nu stăpâni,
Să crească populația țării cu cel puțîn 350 de mii de persoane anual,
Să finalizez reorganizarea administrativă a țării,
Să termin Autostrada Moldovei și Autostrada Văîi Oltului,
Să conectez în totalitate sistemul de învățământ la piața muncii,
Să reformez sistemul sanitar și să asigur o competiție reală între public și privat,
Să elaborez o strategie industrială pentru mâncare, chimie, energie și apărare,
Să susțin afacerile de familie și bursă de valori,
Să atrag investițîi străine directe de peste 10 miliarde de Euro anual,
Așa să-mi ajute Dumnezeu!”

Luați orice țară care are un cuvânt de spus în lume. Este puternică pentru că trăiește în pace având alături parteneri puternici cu care se află pe picior de egalitate, are o populație tânăra numeroasă, o administrație suplă și agilă, o infrastructură solidă, sisteme de învățământ și sănătate fără egal și o economie puternică pe care se sprijină toate acestea.

Într-o astfel de țară poporul român se poate propăși spiritual și material și vor fi ușor de aparat democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor și suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României.

O astfel de țară trebuie să devină România în mandatul celor pe care îi vom alege în 2024, pentru asta trebuie ei să jure în fața românilor și a lui Dumnezeu.

Opinie publicată în ZF.ro 

Comenteaza