Panică într-un tren de călători pe ruta Sighetu Marmației - Cluj. Locomotiva a luat foc

Panică într-un tren de călători pe ruta Sighetu Marmației - Cluj. Locomotiva a luat foc
| Foto: realitatea.net

Locomotiva unui tren de călători care circula pe ruta Sighetu Marmației - Cluj, a luat foc. Garnitura a fost preluată ulterior de o altă locomotivă.

A fost panică în trenul care circula pe ruta Sighetu Marmației - Cluj, joi seară, 14 decembrie. Locomotiva trenului s-a defectat și a început să degaje mult fum, între localitățile Petrova și Leordina, în județul Maramureș, conform ȘtirileProTv.

Conductorul trenului a suferit un atac de panică și a ajuns la spital. Din fericire, nu au existat persoane rănite. Garnitura a fost preluată ulterior de o altă locomotivă.

Cei 70 de pasageri au fost nevoiți să îndure întârzierea de 2 ore și jumătate, conform sursei citate.

Ce spune CFR Călători despre acest incident?

“În cursul acestei seri – 14 decembrie 2023, între stațiile de cale ferată Leordina – Vișeul de Jos s-a produs o defectare tehnică cu degajare de fum la locomotiva trenului R 4116 Sighetu Marmației – Beclean pe Someș (ramura de la trenul IR 1642 Satu Mare – Dej Călători – Beclean pe Someș – București Nord). Mecanicul trenului a acționat conform procedurilor aferente unor asemenea situații, a avizat serviciul 112 și a intervenit cu mijloacele din dotare până la sosirea echipei de intervenție.

Siguranța și securitatea pasagerilor nu au fost puse în pericol. Trenul R 4116 își va relua circulația, în condiții de siguranță, cu o locomotivă de ajutor sosită din stația Valea Vișeului. Trenul va fi îndrumat până la stația Beclean pe Someș și de aici va fi atașat la alte trenuri aflate în circulație până la stația București Nord. Cauzele care au generat degajarea de fum vor fi stabilite de o comisie de cercetare. CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate”, se arată într-un comunicat CFR Călători. 

Comenteaza