Lucrările Consiliului European au fost reluate la Bruxelles în jurul orei 15:30 a României, după o întrerupere de aproape cinci ore, preşedintele Van Rompuy urmând să prezinte o nouă formulă revizuită pentru bugetul UE 2014-2020. România, dar şi Bulgaria şi Cehia ar fi fost nemulţumite de cadrul financiar avansat în această dimineaţă de preşedintele Consiliului, potrivit publicaţiei EUobserver.com. UPDATE: Preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, anunţă pe Twitter că s-a ajuns la consens pe bugetul UE.
Comisia Europeană a publicat, împreună cu Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, o strategie în domeniul securității cibernetice, precum și o propunere de directivă a Comisiei privind securitatea rețelelor și a informației (NIS).
Autorităţile judeţene din Békés (Ungaria) au arborat steagul secuiesc, iar preşedintele instituţiei, Farkas Zoltán, îi îndeamnă pe toţi primarii din judeţ să arboreze steagul secuiesc pe clădirile administraţiilor locale, un apel similar fiind lansat şi de primarul localităţii Bonyhád.
Tabloidul britanic a realizat un reportaj la Pata Rât, lângă Cluj, și susține că romii, discriminați de către autorități și forțați să-și părăsească locuințele, se vor îndrepta spre Marea Britanie în momentul în care vor fi ridicate restricțiile privind migrația.
Ungaria vrea o rezolvare prin dialog a situaţiei care a evoluat după ce România a interzis folosirea steagului secuiesc pe clădirile publice, a declarat secretarul de stat din Ministerul ungar de Externe Zsolt Nemeth, afirmând că Budapesta nu vrea ca problema să fie ridicată la nivel european
Un compromis se profila vineri dimineaţa între liderii europeni pe tema viitorului buget al UE până în 2020, între cei conduşi de Marea Britanie, care cer tăieri semnificative ale cheltuielilor, şi apărătorii unui cadru mai ambiţios, ca Franţa şi Italia.
Doi români au fost bătuţi la Brighton, în sudul Marii Britanii, în timp ce aşteptau un autobuz pentru a se întoarce acasă, după o noapte petrecută în oraş, agresorii întrebându-i de unde sunt înainte de a-i lovi.
Mark Gray, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, a declarat astăzi pentru Mediafax că subiectul privind declaraţiile unor oficiali din România şi Ungaria ţine de politica internă, iar instituţia de la Bruxelles va avea o poziţie numai dacă se va ajunge la o dezbatere în Parlamentul European.
În cadrul celei de-a 63-a ediţii a Festivalului de Film de la Berlin, care va avea loc timp de două săptămâni (între 7 şi 17 februarie), vor fi prezentate unele dintre cele mai bune noutăţi cinematografice europene şi internaţionale, inclusiv 17 filme (prezentate în anexă) sprijinite de bine-cunoscutul program MEDIA al UE.