Polaroide cu Madonna, făcute cu o lună înainte de a-şi lansa primul album

Polaroide cu Madonna, făcute cu o lună înainte de a-şi lansa primul album
Cele 66 de polaroide, găsite după 30 de ani într-un depozit, au fost făcute pentru un casting, în apartamentul fratelui vedetei.

În iunie 1983 când fotograful Richard Corman i-a făcut aceste polaroide, Madonna era doar o tipă de 24 de ani care lucra drept chelneriță și poza nud pentru studenții la Arte ca să-și plătească chiria.

„Mă simțeam ca o luptătoare care își făcea drum prin mulțime ca să supraviețuiască", îşi aminteşte regina muzicii pop despre acele vremuri.

La doar o lună după ce s-a lăsat imortalizată în aceste polaroide, Madonna şi-a lansat albumul de debut, care a produs trei hituri care au ajuns în top 10 ("Holiday", "Lucky Star", "Borderline"), iar un an mai târziu, artista dansa pe un tort de nuntă, îmbrăcată în mireasă, la premiile MTV VMA (Video Music Awards), în timp ce cânta "Like A Virgin", relatează i-d.vice.com.

Felul ei de a se îmbrăca şi machia, accesorile, toate erau pline de originalitate. Încă necunoscută, Madonna apare în acele fotografii desculţă, cu o mătură în mână, dar cu o atitudine de învingătoare, şi avea, în scurt timp, să cucerească lumea.

Madonna, una dintre cele mai bune artiste pop ale tuturor timpurilor - numită şi "Queen of Pop ", este şi cea mai bine vândută cântăreaţă din secolul XX, potrivit Recording Industry Association of America, cu peste 300 de milioane de albume vândute în întreaga lume. În martie 2008, ea a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.

Madonna a concertat şi la Bucureşti în 2009, în cadrul turneului "Sticky and Sweet".

 

 

Comenteaza