Istoria Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga”

Imediat după înfiinţare, Biblioteca nu a beneficiat de un edificiu propriu, astfel încât a funcţionat consecutiv în diferite clădiri din Cluj.

Întrucât Societatea Muzeului Ardelean îşi pusese propriile colecţii de carte la dispoziţia Universităţii nou înfiinţate, pentru început a găzduit şi Biblioteca Universităţii în propriul local de pe strada Kogălniceanu (Farkas utca) nr. 8. Spaţiul a devenit repede neîncăpător, dar în anul 1874 s-a ivit ocazia mutării în clădirea fostului Colegiu Iezuit, aflată în folosinţa Universităţii, odată cu eliberarea unor încăperi prin mutarea Arhivei Guberniale la Budapesta. Fotograful Clujului, Ferenc Veress , în albumul lui intitulat Kolozsvár képekben, 1859 (Clujul în imagini, 1859) a surprins într-o imagine această clădire (pe locul căreia fost construită ulterior clădirea Universităţii din Cluj). Expoziţia se deschide cu o reproducere acestei fotografii, realizată după originalul păstrat în colecţiile bibliotecii, şi cu o ilustrată care înfăţişează al treilea loc în care a funcţionat Biblioteca: clădirea centrală a Universităţii. Aici Biblioteca şi-a desfăşurat activitatea la etajul I al aripii estice, recent finalizate în 1894 la momentul mutării.

Legăturile cu biblioteca Muzeului Ardelean s-au reflectat nu doar în folosirea comună a spaţiilor, ci în întreaga administrare şi utilizare a colecţiilor. De aceea primul director al Bibliotecii universitare a fost directorul de atunci al bibliotecii Muzeului Ardelean, istoricul și bibliograful Károly Szabó (1824-1890). Portretul său este prezentat printr-o fotografie după pictura în ulei a lui Aladár Körösfői-Kriesch, din 1893. Acesta a elaborat şi primul regulament provizoriu de funcţionare al Bibliotecii - expus într-o copie autentificată în epocă, din 20 octombrie 1874 - prin care erau stabilite drepturile cititorilor (profesori şi studenţi) pentru ambele biblioteci. De asemenea, directorul Károly Szabó a gestionat cu acribie dezvoltarea colecţiilor celor două instituţii, făcând achiziţii complementare. Fondurile iniţiale ale Bibliotecii Universităţii cumulau cca. 8600 volume, provenind din valoroasa colecţie a juristului și etnografului Joseph Heinrich Benigni von Mildenberg (1782-1849) - cumpărată de Guberniul Transilvaniei şi donată de acesta noii universităţi -, de la Academia de Drept din Cluj, din Arhiva Gubernială şi de la Institutul medico-chirurgical din Cluj. Acestora li s-au adăugat prin cumpărături titluri din literatura curentă, necesară profesorilor şi studenţilor, în timp ce pentru Biblioteca Muzeului Ardelean s-a continuat procurarea de documente istorice.

Creşterea semnificativă şi organizarea fondurilor bibliotecii au impus elaborarea unui catalog global, în format de carte, accesibil deci şi din afara bibliotecii. Astfel, o perioadă importantă în viaţa bibliotecii o reprezintă anii 1892-1902 în care au fost publicate cele cinci volume ale catalogului. Activitatea de catalogare a fost coordonată de noul director al Bibliotecii, Ferenczi Zoltán, prezentat într-o fotografie originală din 1903 a fraţilor Dunky din Cluj. Totodată, pentru evidenţa colecţiilor tot mai bogate şi ca simbol al identităţii instituţionale, spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea graficianul Tivadar Förstner a realizat un ex-libris. Eticheta tipărită, cu inscripţia: Ex libris Bibliothecae Universitatis, Kolozsvár, urma să fie lipită în toate cărţile Bibliotecii.

Ferenczi a condus biblioteca între anii 1891-1899, perioadă din care se păstrează şi “Cartea vizitatorilor” în care erau obligaţi să semneze toţi cititorii. Acelaşi director a actualizat şi completat regulamentul de funcţionare a Bibliotecii. În expoziţie este prezentat un exemplar din versiunea oficială, tipărită în Hivatalos Közlöny (Monitorul Oficial) în data de 26 Ianuarie 1900, care poartă adnotările lui.

După plecarea lui Ferenczi la Budapesta în 1900, conducerea bibliotecii a fost preluată de istoricul literar Erdélyi Pál. La respectivul moment construcția unui edificiu propriu, special conceput pentru nevoile bibliotecii, devenise o problemă stringentă. Încăperile din clădirea Universităţii erau insuficiente atât pentru cititori, cât şi pentru păstrarea publicațiilor tot mai numeroase în condiţii optime. În urma demersurilor noului director în anii 1903-1904 este achiziționat terenul pentru clădire şi se organizează concursul de proiecte, potrivit principiilor stabilite de Erdélyi. Lucrările de construcție s-au desfășurat între 1906 şi 1908, încă un an durând amenajările interioare şi mutarea propriu-zisă. Totul a fost planificat în detaliu, după cum demonstrează raportul lui Erdélyi Pál către rectorul universităţii despre transferul şi instalarea în noul sediu. Încărcarea publicaţiilor de la Universitate a fost surprinsă într-o fotografie, pe care o prezentăm în reproducere după clişeul original pe sticlă. La 8 februarie 1909 Biblioteca îşi deschidea porţile pentru public. Despre primii vizitatori şi despre funcţionarea serviciilor pentru cititori în această perioadă dau mărturie cartea de oaspeţi a bibliotecii şi cartea de mesaje de la Ghişeu.

Trecerea la o nouă epocă este semnalată de o carte poştală trimisă de un angajat al Bibliotecii, Balogh Ignác, colegului său, Izsó Lajos, în data de 28 septembrie 1914. Expeditorul se afla deja pe front. Primul Război Mondial a avut un impact semnificativ asupra activităţii din bibliotecă, atât din pricina înrolării angajaţilor bărbaţi, cât şi prin dificultăţile materiale care au dus la reducerea drastică a achiziţiilor şi prin pericolul la care erau expuse fondurile de carte. Punerea în siguranţă a materialelor de valoare a devenit o prioritate. Acestea au fost împachetate şi pregătite pentru a fi evacuate, după cum dezvăluie listele întocmite în anul 1916. Ex-libris-ul bibliotecii realizat în acelaşi an aduce în prim-plan statuia Sf. Gheorghe, aflată la acea vreme în piaţa cu acelaşi nume în imediata vecinătate a bibliotecii, un sfânt care prin calităţile sale militare putea deveni patronul protector al instituţiei.

După primul război mondial şi înfăptuirea Marii Uniri, biblioteca a trecut în subordinea noii administraţii, urmând să deservească şi să funcţioneze în cadrul recent înființatei universităţi românești. La 12 mai 1919, Biblioteca intra temporar în subordinea Consiliului Dirigent, predarea făcându-se potrivit protocolului scris de Valentiny Antal şi semnat de Gyalui Farkas, Valentiny Antal, Kelemen Lajos, Ferenczi Miklós şi Vasile Bichigean. În această tranziţie un rol important l-a avut Gyalui Farkas, vechi angajat al bibliotecii, devenit director interimar în anii 1919-1920, iar ulterior director tehnic, până la pensionare, în 1924. În expoziţie el apare într-o fotografie originală alături de Eugen Barbul, cel care a preluat conducerea instituţiei în 1920. Parcursul din perioada interbelică este expus în următoarea secţiune.