Video Foto Inaugurarea Sălii Polivalente din Turda | Primarul: „În acest loc se vor scrie povești de succes. Va fi inima orașului”

Inaugurarea Sălii Polivalente din Turda | Primarul: „În acest loc se vor scrie povești de succes. Va fi inima orașului”
| Foto: ZIUA de CLUJ
Inaugurarea Sălii Polivalente din Turda | Primarul: „În acest loc se vor scrie povești de succes. Va fi inima orașului”
Inaugurarea Sălii Polivalente din Turda | Primarul: „În acest loc se vor scrie povești de succes. Va fi inima orașului”
Inaugurarea Sălii Polivalente din Turda | Primarul: „În acest loc se vor scrie povești de succes. Va fi inima orașului”
Inaugurarea Sălii Polivalente din Turda | Primarul: „În acest loc se vor scrie povești de succes. Va fi inima orașului”

Lucrările la noua sală Polivalentă din municipiul Turda, care a costat aproximativ 23 de milioane de euro, s-au finalizat în luna martie, iar în acest weekend este programată marea inaugurare printr-o serie de evenimente și concerte.

Vineri, 12 aprilie 2024, a avut loc o conferință de presă la care au participat: Cristian Matei - edilul municipiului Turda, Daniel Buda - europarlamentar și lider al PNL Cluj, Alin Tișe - președintele Consiliului Județean Cluj.

Primarul Cristian Matei a povestit că ideea sălii polivalente din Turda era doar un vis în urmă cu mai bine de 10 ani de zile.

Mă bucur că sunteți alături de noi la acest eveniment excepțional. Este o nouă aventură a Turdei. Totul a început cu un vis frumos prin anul 2013, când am început să inițiez procedura teoretică pentru a ajunge în posesia unei astfel de săli. A fost o ambiție puternică de a mea. Astăzi marcăm o investiție de 23 mil. euro, o sumă colosală. Vreau să spun că este una dintre cele 6 săli de un asemenea nivel din România. Este singura care nu se află într-o reședință de județ.

Alături de Sala Polivalentă din Cluj-Napoca sper să putem organiza diferite competiții europene și mondiale. Construcția sălii a dus la o emulație extraordinară a tineretului turdean. Mulțumesc tuturor care au făcut posibilă această investiție. Turda Arena nu este doar o construcție, ci este inima care va pulsa puternic pentru fiecare locuitor al orașului nostru și pentru fiecare vizitator care va trege pragul ei. În acest loc se vor scrie povești de succes”, a declarat edilul Turdei.

Eurodeputatul clujean Daniel Buda susține că este foarte mulțimit de modul în care arată municipiului Turda, lucru datorat edilului Cristian Matei.

Vreau să vă spun că am ținut să fiu prezent astăzi aici nu doar în calitatea mea de președinte al PNL Cluj, ci și în calitatea mea membru în comisia de dezvoltară regională din Parlamentul European. Despre un primar se spune că îi spune orașul cum este el și mă bucur foarte mult să constat o evoluție a municipiului Turda așa cum mi-aș fi dorit să o văd. Regiunea noastră, Nord-Vest, este printre cele mai performante regiuni nu doar din România, ci de la nivel european. În județul Cluj avem proiecte pe fonduri europene mai multe decât au două state: Cipru și Malta”, a transmis Daniel Buda.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, este de părere că noua sală polivalentă din Turda va deveni un brand al orașului.

Mă bucur că asist astăzi la acest eveniment important pentru comunitatea din Turda. Eu sunt un om al faptelor și am venit aici pentru a aprecia acest frumos obiectiv realizat de către primarul Matei. Este o realizare a comunității turdene și va deveni un brand al orașului. Turda intră într-o altă etapă de dezvoltare. Va deveni un pol de dezvoltare împreună cu Câmpia Turzii și cu comunele din jurul celor două mari orașe. Este foarte important ce lăsăm după mandatele noastre. Iată, Cristian Matei, împreună cu echipa sa, sunt parte la această realizare și vor lăsa ceva în urmă. Vă felicit pentru ce ați realizat aici. Este o satisfacție deosebită să lași după tine asemenea obiective”, a afirmat șeful CJ Cluj.

VIDEO: Cum au decurs lucrările pe șantierul de la Turda Arena

Amintim, antreprenorul din Cluj, A.C.I. a raportat la începutul lunii martie finalizarea procedurii de recepție la Sala Polivalentă din Turda, cu o capacitate de 3.165 de locuri.

Sala Polivalentă are un regim de înălțime Dp+P+2E, suprafață construită de 5460,6 mp și desfășurată de 12.793 mp. Demisolul cuprinde un bazin de înot și cameră tehnică. La parter se regăsesc vestiare cu dușuri și grupuri sanitare, sală de forță, spații tehnice, spații de depozitare, cameră de masaj, saună, cabinet de fizioterapie, holuri, scări de acces.

Sala Polivalentă va putea găzdui competiții la nivel internațional de handbal,volei și baschet.

Andra, Vescan, Erika Isac, Mario Fresh și Subcarpați vin la inaugurarea Turda Arena! 

Primarul Cristian Matei a prezentat lista artiștilor care vor veni să încânte publicul turdean, la inaugurarea noii săli polivanelten. Pe lista prezentată se află: Andra, Vescan, Erika Isac, Mario Fresh și Subcarpați.

Pe 14 aprilie este programat meciul de handbal masculin din Liga Națională, dintre Potaissa Turda și campioana Dinamo București, seara fiind întreținută de DJ și spectacolul de drone.

Comenteaza