08:57 Dan Petrescu (57 de ani) a revenit la CFR Cluj în aprilie 2024 cu intenția clară de a câștiga din nou titlul, însă în stagiunea care stă să se încheie, antrenorul e tot mai departe de a-și îndeplini obiectivul.
08:20 După ce George Simion a intrat în turul 2 cu peste 41% dintre voturile românilor, unde se va confrunta cu Nicuşor Dan, presa din Ungaria l-a descris pe Simion drept "candidatul antimaghiar".
08:00 Pompierii clujeni au transmis un prim bilanţ al intervenţiilor din seara de luni, 5 mai: de la stâlpi de curent căzuţi, arbori pe carosabil, subsoluri şi apartamente inundate, pompierii au fost solicitaţi în zeci de locuri din judeţ.
07:48 Derby-ul Clujului CFR - U Cluj a fost unul cu probleme încă dinainte de a se intra pe gazon după situaţia biletelor pentru oaspeţi şi refuzul galeriei U Cluj de a mai participa la meci, dar problemele au continuat şi acolo. De la contre între jucători, până la probleme de ordin tehnic.
07:14 În multe zone din oraș canalizarea nu a făcut față cantității mari de precipitații care a căzut în tim,pul furtunii de luni seara.
19:33, 5 Mai 2025 USR a anunțat susținerea oficială a lui Nicușor Dan în turul al doilea. Decizia a fost luată luni seară de Comitetul Politic al formațiunii.
19:20, 5 Mai 2025 Social democrații s-au reunit luni, în cadrul Consiliului Politic al partidului, unde au luat mai multe decizii, după votul de duminică de la alegerile prezidențiale.
19:20, 5 Mai 2025 Cartierul Cordoș văzut din incinta Parcului Etnografic Național „Romulus Vuia”, 1958.
19:18, 5 Mai 2025 Deputatul clujean susține că România are nevoie de stabilitate, de o justiție independentă și de un drum european ferm, iar Nicușor Dan este cel care poate uni aceste speranțe.
19:17, 5 Mai 2025 „Bunul simț ne dictează să-l susținem pe Nicușor Dan în turul al doilea”, declară Kelemen Hunor, președintele UDMR.
19:15, 5 Mai 2025 Candidatul independent Nicușor Dan, care a intrat în turul al doilea de scrutin pentru alegerile prezidențiale, și-a exprimat speranța că românii vor face alegerea corectă în 18 ani, când vor opta între o direcție pro-
19:08, 5 Mai 2025 Urmează două săptămâni destul de încărcate pe partea lui Nicușor Dan și destul de subversive și invizibile ale lui Gabriel Simion (pentru că știe că orice dezbatere publică îl dezavantajeaza - coerența și discursul cinstit nu sunt punctele lui forte).
19:08, 5 Mai 2025 Conducerea PNL a votat, luni, în unanimitate susţinerea lui Nicuşor Dan în turul doi al alegerilor prezidenţiale, au precizat surse politice.
18:56, 5 Mai 2025 O rupere de nori puternică produsă în această după-amiază a provocat inundații semnificative în mai multe zone din municipiul Cluj-Napoca și Florești.
18:40, 5 Mai 2025 Marcel Ciolacu a demisionat din funcția de prim-ministru, iar miniștrii PSD vor asigura interimatul în guvern, potrivit unor surse din partid.
17:19, 5 Mai 2025 Iată ce vă rezervă astrele, în funcţie de zodie, pentru ziua de marți, 6 mai 2025.
17:02, 5 Mai 2025 Marcel Ciolacu a anunțat, luni, că, după ce a văzut votul românilor și faptul că actuala coaliția nu și-a îndeplinit obiectivele, va propune colegilor din PSD ieșirea din coaliția de guvernare.
17:01, 5 Mai 2025 Noaptea Muzeelor revine în data de 17 mai 2025 la Cluj-Napoca. Zeci de muzee, centre culturale, spații alternative și galerii ale universităților își vor deschide porțile începând cu ora 17:00.
16:21, 5 Mai 2025 Vremea se va răci ușor în majoritatea regiunilor în următoarele două săptămâni, iar ANM prognozează precipitații semnificative.