Premierul britanic ar putea relaxa măsurile restrictive înaintea datei de 7 mai

Premierul britanic ar putea relaxa măsurile restrictive înaintea datei de 7 mai

Este de aşteptat ca prim-ministrul britanic Boris Johnson să anunţe planuri de relaxare a restricţiilor impuse din cauza pandemiei COVID-19 încă din această săptămână, după ce s-a întors la Downing Street duminică seară, conform informaţiilor apărute în publicaţia Telegraph.

Boris Johnson urmează să îşi reia activitatea luni, după o săptămână petrecută într-un spital londonez cu COVID-19 şi două săptămâni de recuperare la reşedinţa oficială din Checkers, situată la circa 50 km nord-vest de Londra.

Premierul britanic a discutat cu membrii cabinetului său despre posibilitatea "modificării" regimului de carantină în locul eliminării acestuia, pentru a transmite populaţiei mesajul potrivit căruia restricţiile vor rămâne în vigoare chiar dacă locurile de muncă şi şcolile încep să se redeschidă, scrie Telegraph într-un articol publicat duminică seara.

Numărul oficial al deceselor cauzate de COVID-19 în spitalele din Marea Britanie a ajuns la 20.732, în creştere cu 413 în ultimele 24 de ore, în timp ce bilanţul cazurilor de îmbolnăvire confirmate au atins cifra de 152.840, în creştere cu 4.463.

Comenteaza